Bănicioiu: În patru luni au fost deblocate 4.000 de posturi în spitale, o parte nu sunt ocupate încă

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, spune că în ultimele patru luni au fost deblocate 4.000 de posturi în spitale, ca o consecinţă a faptului că a fost introdus pachetul de bază de servicii medicale, adăugând că o parte dintre posturi se află în faza de organizare de concurs pentru a fi ocupate.

157 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: În patru luni au fost deblocate 4.000 de posturi în spitale, o parte nu sunt ocupate încă

Bănicioiu: În patru luni au fost deblocate 4.000 de posturi în spitale, o parte nu sunt ocupate încă (Imagine. Shutterstock)

Potrivit ministrului Sănătăţii, o consecinţă după introducerea de la 1 iulie a pachetului de bază de servicii medicale este aceea că atât în spitalele subordonate Ministerului Sănătăţii, cât şi în cele subordonate autorităţilor locale au fost deblocate 4.000 de posturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Acum suntem în a patra lună de folosire a pachetului şi a mers aşa cum estimasem noi. Primul indicator bun este că am reuşit să deblocăm posturi în sănătate. Am reuşit să economisim atât pentru a debloca 2.400 de posturi în subordinea Ministerului Sănătăţii, adăugându-se şi spitalele din subordinea autorităţilor locale, ajungem undeva la 4.000 de posturi deblocate în astea aproape patru luni. Am toate motivele să cred că, în continuare, aplicarea pachetului serviciilor de bază trebuie făcută. E adevărat, mai sunt lucruri de corectat şi de aceea suntem în permanent dialog cu fiecare specialitate în parte şi, de la 1 ianuarie, o să se adauge şi cardul şi cred că banii vor începe să ajungă în momentul în care vom fi dublaţi de acest pachet de bază şi de card", a declarat Nicolae Bănicioiu, sâmbătă, la Cluj-Napoca.

El a precizat că o parte din cele 4.000 de posturi au fost deja ocupate, iar unele sunt în procedură de organizare de concurs pentru a fi ocupate.

Nicolae Bănicioiu a participat, la Cluj-Napoca, la predarea a 48 de ambulanţe noi, achiziţionate din fonduri guvernamentale, care vor ajunge la serviciile de ambulanţă din mai multe judeţe.

La evenimentul de la Cluj-Napoca, ministrul Sănătăţii a fost însoţit de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Arafat a declarat că, până la sfârşitul anului 2014, elicopterul SMURD care va deservi regiunea de Nord-Vest şi care va avea baza la Jibou, judeţul Sălaj, va fi funcţional, momentan existând câteva probleme care trebuie rezolvate pentru ca baza să fie funcţională.

"Elicopterul este, piloţii sunt, s-au mai primit acum elicoptere din fondurile structurale transfrontaliere care ne permit să avem elicoptere de rezervă, asta era una din probleme. Şi a doua problemă este hangarul care este în curs de rezolvare, pentru a putea fi ţinut acolo, deci anul acesta o să îl vedeţi funcţional, în mod sigur. Ştiu că este o întârziere şi o recunosc, dar anul acesta va fi funcţional", a spus Raed Arafat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici