Bănicioiu: La Spitalul ”Grigore Alexandrescu” sunt patru adolescenţi răniţi grav, intubaţi

Patru minori cu vârste între 14 şi 18 ani răniţi în incendiul din Clubul Colectiv sunt în stare foarte gravă, intubaţi, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, iar la Spitalul ”Marie Curie” sunt internaţi alţi trei minori, care sunt în afara oricărui pericol, a anunţat, duminică, ministrul Sănătăţii.

1429 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: La Spitalul ”Grigore Alexandrescu” sunt patru adolescenţi răniţi grav, intubaţi

Bănicioiu: La Spitalul ”Grigore Alexandrescu” sunt patru adolescenţi răniţi grav, intubaţi

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a spus, duminică, la Guvern, că la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” sunt internaţi patru minori, în stare foarte gravă, intubaţi.

La Spitalul ”Marie Curie” sunt internaţi alţi trei minori răniţi în tragedia de la Clubul Colectiv, care nu au afecţiuni foarte grave şi sunt în afara oricărui pericol.

Ministrul Sănătăţii a precizat că minorii au vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.

Spitalele Capitalei aveau internaţi, duminică la prânz, 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv şi doar o singură victimă neidentificată, la Spitalul de Arşi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

Astfel, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) sunt 24 de pacienţi, la Floreasca- 15, La Spitalul de Arşi - 27, la Bagdasar Arseni - 22, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" -cinci, Spitalul "Sf Ioan" -opt, Spitalul Elias - 15, Spitalul Militar - 11, Spitalul "Sf. Pantelimon" - cinci, Spitalul Gerota -trei şi la Spitalul SRI - cinci.

Potrivit ministrului Sănătăţii, 80 - 90 de pacienţi sunt în stare critică şi foarte gravă.

De asemenea, ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 29 de persoane decedate, după ce două tinere, una aflată în Spitalul Bagdasar Arseni, iar alta la Spitalul de Arşi, au murit, duminică dimineaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici