Bănicioiu: Secţiile de neonatologie vor primi la rectificare fonduri suplimentare

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, joi, că secţiile de neonatologie vor primi la rectificare fonduri suplimentare pentru îngrijirea nou-născuţilor, pe lângă sumele alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

115 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: Secţiile de neonatologie vor primi la rectificare fonduri suplimentare

Ministrul Sănătăţii: Secţiile de neonatologie vor primi la rectificare fonduri suplimentare (Imagine: Shutterstock)

"Ministerul Sănătăţii acordă o atenţie deosebită îngrijirii tuturor pacienţilor, iar situaţia asigurării finanţării pentru îngrijirea nou-născuţilor prematuri va fi soluţionată prin rectificare bugetară. Astfel, vom asigura adecvat fonduri suplimentare acestor secţii, pe lângă sumele alocate de CNAS", a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministerul Sănătăţii a precizat, într-un comunicat de presă, că având în vedere că Programul Naţional de Sănătate a Femeii şi Copilului urma să fie finanţat integral din bugetul CNAS din luna august a acestui an, iar planificarea bugetară a fost făcută pentru şase luni, sumele alocate pentru 2014 au fost mai mici comparativ cu 2013.

Mai mulţi medici de la maternităţile din Bucureşti şi din ţară susţin că fondurile alocate pentru îngrijirea nou-născuţilor sunt insuficiente, potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii.

Conform sursei citate, dr. Adrian Crăciun, de la Maternitatea Cantacuzino, spune că bugetul pentru terapie intensivă este insuficient pentru un act medical de calitate, în condiţiile în care numărul de naşteri premature este acelaşi şi numărul cazurilor grave creşte din ce în ce mai mult.

"Bugetul de terapie intensivă neonatală la Cantacuzino a fost de 350.000 de lei în 2012, 200.000 de lei în 2013 şi anul acesta avem o scădere dramatică la 72.000 de lei. Sperăm ca noua conducere a Ministerului Sănătăţii să înţeleagă că nou-născuţii sunt importanţi şi nu se pot trata doar cu aer", a spus dr. Adrian Crăciun, citat într-un comunicat de presă al organizaţiei Salvaţi Copiii.

Doctorul Mihaela Demetrian, de la Maternitatea Filantropia, spune că fondurile pentru terapia intensivă vin prin Programul Naţional, însă banii sunt foarte puţini.

"Pentru anul 2014, bugetul nostru estimat şi solicitat de la Ministerul Sănătăţii a fost de 500.000 de lei (după numărul cazurilor de naşteri premature de anul trecut), însă am primit doar 72.000 de lei, drastic diminuat. Am depus memorii la Ministerul Sănătăţii, la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului, la Direcţia de Sănătate Publică, fără niciun răspuns. Singura noastra şansă ar fi să aşteptăm rectificarea bugetară din iunie-iulie, când sperăm să primim ceva mai mult. Costurile tratamentului prematurilor este foarte mare: o cutie de sulfactant costă peste 2.000 de lei, o tubulatură de ventilator, în jur de 700 de lei, un cateter, 300 de lei. Costul estimativ al tratării unui copil cu detresă respiratorie este de 6.000 de lei", a precizat dr. Mihaela Demetrian, citată de Salvaţi Copiii.

Medicul Ligia Blaga, de la Spitalul Judeţean Cluj, susţine că, faţă de anul trecut, când au fost foarte puţini bani şi abia în ultimul trimestru al anului, anul acesta a început cu veşti bune.

"Alocarea bugetară din primul semestru din 2014 pentru sectia de terapie intensivă neonatală a fost de 150.000 de lei, mai mult decât ne aşteptam. Am primit, de asemenea, informaţii că această sumă va fi alocată trimestrial. Ne bucurăm foarte mult şi nu putem să ne plângem. Dacă lucrurile rămân aşa, vom putea trata fără probleme cei aproximativ 300 de copii prematuri care se nasc în maternitatea noastră", a spus dr. Ligia Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici