Bărbat ucis la Constanţa. Printre suspecţi este un băiat de 14 ani - VIDEO

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 38 de ani a fost descoperit în subsolul unei hale dezafectate din Constanţa, anchetatorii stabilind că acesta a fost cel mai probabil ucis în bătaie, iar un adolescent de 14 ani este printre persoanele suspectate de crimă.

86 afișări
Imaginea articolului Bărbat ucis la Constanţa. Printre suspecţi este un băiat de 14 ani - VIDEO

Bărbat ucis la Constanţa. Printre suspecţi este un băiat de 14 ani (Imagine: Thomas Campean/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, printre suspecţii în cazul uciderii bărbatului în vârstă de 38 de ani se află şi un băiat în vârstă de 14 ani, aflat în cercul de cunoscuţi al victimei. De asemenea, anchetatorii încearcă să afle şi dacă victima ar fi abuzat sexual de băiatul în vârstă de 14 ani, cu mai mulţi ani în urmă, aşa cum au primit această informaţie în timpul cercetărilor.

Oamenii legii au fost anunţaţi, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, că în subsolul unei hale dezafectate situată pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanţa se află cadavrul unui bărbat. Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a stabilit că bărbatul se numeşte Gheorghe Bucătariu (38 de ani) şi că locuia în zona respectivă.

Anchetatorii au descoperit că victima avea două leziuni la faţă şi trei tăieturi superficiale în zona gâtului.

Trupul bărbatului a fost dus la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului, în cursul zilei de marţi medicii legişti stabilind că moartea bărbatului a fost violentă şi s-a datorat "asfixiei mecanice în urma aspirării de sânge în căile respiratorii inferioare, urmare a unui traumatism facio-cervical cu fractură de mandibulă şi laringe şi favorizată de un traumatism cranio-cerebral acut înschis cu hemoragie meningee şi edem cerebral".

Astfel, potrivit necropsiei, cel mai probabil, bărbatul a fost omorât în bătaie, medicii legişti arătând că leziunile traumatice s-au putut produce prin "lovire de corpuri dure cu neregularităţi, lovire cu corp dur cu muchie tăioasă, precum şi prin lovire cu sau de corpuri dure".

Cercetările în acest caz au fost preluate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici