Bărbatul care a împuşcat în noiembrie 2012 un tânăr în cartierul Vitan, prins la Moscova. Autorităţile au declanşat procedura de extrădare

Băbatul care a împuşcat, în 26 noiembrie 2012, un tânăr cu un Kalaşnikov a fost prins la Moscova, atacatorul fiind cetăţean moldovean, a anunţat, joi, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă. Autorităţile române au declanşat procedura de extrădare a lui Vitalie Proca din Moscova.

1747 afișări
Imaginea articolului Bărbatul care a împuşcat în noiembrie 2012 un tânăr în cartierul Vitan, prins la Moscova. Autorităţile au declanşat procedura de extrădare

Bărbatul care a împuşcat în noiembrie 2012 un tânăr în cartierul Vitan, prins la Moscova (Imagine: Shutterstock)

 

Vitalie Proca, în vârstă de 33 de ani, a fost prins miercuri după-amiază la Moscova, cu sprijinul Poliţiei din Rusia, Italia, Moldova şi Scotland Yard, el fiind căutat după ce în primăvara anului trecut pe teritoriul Marii Britanii a comis o faptă similară, a precizat oficialul Poliţiei Române.

În acelaşi timp, pentru prinderea acestuia, au colaborat la nivel naţional Poliţia Capitalei, SRI, Direcţia Operaţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale din IGPR şi Interpol.

Moldoveanul este acuzat de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pe numele său fiind emis un mandat internaţional de arestare preventivă din 18 ianuarie 2013.

Autorităţile române au declanşat procedura de extrădare a lui Proca din Moscova, pentru a fi cercetat în România.

Proca este cercetat pentru tentativă de omor asupra unui bărbat, care a fost găsit împuşcat în cap şi în piept, în seara de 26 noiembrie 2012, pe strada Ion Morţun, într-un autoturism marca Audi, cu numere de Bulgaria.

"La data de 26 noiembrie 2012, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri ai Serviciului Omoruri din cadrul DGPMB au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe str. Ion Morţun, sector 3, au fost trase mai multe focuri de armă asupra unei persoane, care a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale", informează, joi, Parchetul Capitalei.

Prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, "s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul Vitalie Proca, în vârstă de 33 de ani, cetăţean moldovean, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, reţinându-se că, la data de 26 noiembrie 2012, a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK 47 asupra victimei I.M.– care îşi parca autoturismul în parcarea de reşedinţă – după care, observând că victima nu a decedat, a coborât din autoturism şi, folosind pistolul Makarov pe care îl avea asupra sa, a executat mai multe focuri de armă în direcţia victimei".

În 18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi, totodată, a solicitat instanţei de judecată să dispună arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Proca Vitalie, precum şi emiterea unui mandat de arestare european şi a unui mandat de urmărire internaţională, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici