Bărbatul din Teleorman, infectat cu o bacterie periculoasă în spitalul unde fusese internat, a murit

Bărbatul infectat cu bacilul piocianic la Spitalul "Caritas" din Roşiorii de Vede a murit. Direcţia de Sănătate Publică Teleorman a deschis o anchetă, iar patru secţii au fost închise. Raportul preliminar arată că infecţia este asociată actului medical.

2359 afișări
Imaginea articolului Bărbatul din Teleorman, infectat cu o bacterie periculoasă în spitalul unde fusese internat, a murit

Bărbatul infectat cu o bacterie periculoasă la Spitalul din Roşiorii de Vede a murit

Bărbatul infectat cu piocianic s-a internat la Spitalul din Roşiorii de Vede în 7 decembrie, cu sindrom subocluziv. A fost operat, din cauza unui ulcer perforat, iar în timpul operaţiei i-au fost prelevate probe din infecţie. În urma analizelor s-a constatat că pacientul era infectat cu bacilul piocoanic, bacterie găsită pe 26 noiembrie de DSP Teleorman în spălătoria spitalului.

Reprezentanţii spitalului au susţinut că pacientul venise cu bacteria de acasă. Adevărul era, însă, că acelaşi pacient fusese internat în spital din cauza unei fracturi de col femural stâng, exact în perioada în care activitatea spălătoriei spitalului fusese suspendată, pentru că se găsise bacilul piocianic în lenjerii.

Concluzia raportului efectuat de DSP Teleorman a fost una extrem de clară: "Având în vedere că pacientul a fost reinternat la o zi după externare şi a fost depistat cu Pseudomonas Aeruginosa, infecţia acestuia se încadrează în definiţia de infecţie asociată actului medical (nosocomială), apărută la 48 de ore de la internare până la 28 de zile de la externarea lui din spital".

Andra Priboi, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Roşiorii de Vede, a spus că după ce pacientul a murit, sunt aşteptate rezultatle analizelor de la DSP.

"Pacientul a decedat în cursul zilei de joi, prin stop cardio-respirator, pe insuficienţă respiratorie acută. Încă suntem în curs de recoltare probe, venit de analize. Câteva secţii sun suspendate, funcţionăm cu restul secţiilor deschise, activitatea se desfăşoară ca de obicei. Încă aşteptăm răspunsul DSP-ului", a declarat Andra Priboi pentru MEDIAFAX.

După moartea bărbatului, directorul DSP, Mioara Comana, a declarat că, pacientul era unul neglijat.

"A murit, da. Din ce ştiu eu, omul era oricum foarte în vârstă, avea peste 80 de ani. El a fost internat prima oară de fractură de col femural, apoi ulcer peforat, a avut o peritonită veche. I-am întrebat şi eu pe medicii spitalului care e povestea lui. Au zis că nici ei nu ştiu mare lucru, dar avea un singur vizitator şi pare să fi fost un pacient neglijat", a spus Comana.

Problemele la Spitalul Caritas au început să fie semnalate încă din luna martie a acestui an, când o echipă a DSP Bucureşti a suspendat temporar activitatea spălătoriei spitalului pentru motive precum: starea igienico-sanitară necorespunzătoare, zugrăveala deteriorată a pereţilor spălătoriei, igrasia şi zonele întinse de mucegai, absenţa unui sistem de ventilaţie mecanică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici