Bărbatul reţinut la Alba Iulia pentru pornografie infantilă a fost arestat preventiv - VIDEO

Bărbatul reţinut de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă a fost arestat, vineri, pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Alba.

70 afișări
Imaginea articolului Bărbatul reţinut la Alba Iulia pentru pornografie infantilă a fost arestat preventiv - VIDEO

Bărbatul reţinut la Alba Iulia pentru pornografie infantilă a fost arestat preventiv (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, judecătorul Aurelian Mocan, a declarat că instanţa a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii DIICOT pe numele bărbatului reţinut, în urmă cu o zi, pentru pornografie infantilă.

Astfel, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Mocan a spus că decizia instanţei poate fi atacată cu recurs.

Stelian Nicolae, zis Spanac, a fost reţinut, joi, sub acuzaţia de pornografie infantilă.

El a fost colaboratorul unui antrenor al Clubului de fotbal Unirea Alba Iulia la una din secţiile de copii şi juniori, loc din care îşi recruta victimele, a precizat DIICOT.

Potrivit Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, oamenii legii au făcut, joi, o perchiziţie la domiciliul lui Stelian Nicolae. În locuinţa suspectului, poliţiştii au găsit peste 300 de CD-uri şi DVD-uri, o cameră video, un hard-disk de 400 Gb, o grenadă defensivă fără focos, 14 carnete de legitimare la un club de fotbal, două cărţi de identitate şi nouă paşapoarte aparţinând unor minori.

Din verificările prealabile a rezultat că acesta deţine pe calculatorul personal mai multe filme în care apare întreţinând relaţii sexuale cu băieţi minori.

Video Stirileprotv.ro

Potrivit sursei citate, până în prezent, au fost identificate cinci victime minore, trei dintre acestea fiind audiate, joi, de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Anchetatorii au anunţat, totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba despre acest caz.

De asemenea, preşedintele executiv al Clubului de fotbal Unirea Alba Iulia, Nicolae Lupu, a declarat, joi, că bărbatul reţinut pentru pornografie infantilă nu este şi nu a fost angajat al clubului pe care îl conduce fiind doar un colaborator, care îl ajuta pe unul dintre antrenori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici