Baroul Bucureşti a amânat pentru 6 septembrie dezbaterea privind excluderea lui Ponta din avocatură - VIDEO

Baroul Bucureşti a amânat pentru data de 6 septembrie dezbaterea privind excluderea lui Victor Ponta din avocatură, fostul premier prezentându-se miercuri pentru a-şi susţine punctul de vedere în timp ce Monica Macovei a cerut amânare pe motiv că are activitate în Parlamentul European.

718 afișări
Imaginea articolului Baroul Bucureşti a amânat pentru 6 septembrie dezbaterea privind excluderea lui Ponta din avocatură - VIDEO

Baroul Bucureşti a amânat pentru 6 septembrie dezbaterea privind excluderea lui Ponta din avocatură (Imagine Liviu Chirica / Mediafax Foto)

"În cadrul Consiliului sunt oameni care cunosc foarte bine prevederile legale, nu era nevoie să îi conving eu sau să spun foarte mult. Aveau textele în faţă şi cred că, din punct de vedere legal, lucrurile sunt sută la sută clare. În rest, încă o dată, îmi exprim regretul că instituţii care nu au legătură cu politica şi Baroul nu are nicio legatură cu politica, e o instituţie democratică cu alt scop, e folosită de doamna Macovei ca să mai daţi dumneavoastră nişte ştiri. Alte argumente în faţa Baroului decât legea nu se aduc niciodată. În faţa conducătorilor Baroului, se aduc argumente legale şi argumentele legale sunt clare şi evidente", a declarat Victor Ponta, la ieşirea din sediul Baroului Bucureşti, unde a stat aproximativ 10 minute.

Monica Macovei îşi va prezenta punctul de vedere în şedinţa de pe 6 septembrie.

"Doamna Macovei a solicitat să fie invitată la următoarea şedinţă de Consiliu pentru a-şi susţine cererea. Consiliul Baroului Bucureşti a fost de acord, ca atare vom relua dezbaterile pe marginea acestei cereri pe 6 septembrie. Colectivul de consilieri, care a fost desemnat să întocmească un raport cu privire la problemele de drept ridicat de această cerere, a depus un raport pe care Consiliul Baroului l-a aprobat şi totodată a fost invitat şi s-a prezentat domnul avocat Victor Ponta, care şi-a susţinut poziţia în apărare şi a răspuns întrebărilor membrilor Consiliului. (...) O decizie va fi luată atunci când Consiliul se va socoti lămurit şi pe aspectele care ţin de explicaţiile şi lămuririle doamnei Macovei şi pe aspecte care ţin de lămuririle membrilor Consiliului", a declarat Ion Dragne, decanul Baroului Bucureşti.

Europarlamentarul Monica Macovei a solicitat, după ce Ministerul Educaţiei i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor, excluderea ''imediată'' a social-democratului din Baroul Bucureşti.

''Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio clipă în Baroul Bucureşti'', a explicat atunci Monica Macovei.

În solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti, Macovei a subliniat că fostul premier nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, el fiind primit la cerere, cu scutire de examen, pe baza diplomei de doctor în drept.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici