Video Băsescu a pilotat în Turcia un avion F-16 asupra căruia s-a tras, într-un simulator de zbor - VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a pilotat un avion F-16 asupra căruia s-a tras dintr-o aeronavă inamică, totul întâmplându-se în Turcia, în ultima zi a vizitei sale de stat, într-un simulator pentru instruirea piloţilor.

2203 afișări

Vizitarea Centrului naţional de simulare pentru instruirea piloţilor pentru avioanele de luptă F-16 a fost ultimul punct de pe agenda vizitei de stat în Turcia a preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului român a primit, la sosirea la Centrul naţional de simulare pentru piloţi din Ankara o plachetă comemorativă şi un tablou cu stema României înconjurată de flori roşii.

Traian Băsescu a vizitat apoi, alături de membri ai delegaţiei, un hangar în care se aflau avioane F-16 pentru instruirea Forţelor Aeriene Turceşti.

Ulterior, şeful statului român a fost condus la simulatorul de zbor.

Oficialii militari turci i-au explicat preşedintelui cum trebuie să se aşeze, cum să îşi ţină picioarele, unde trebuie să se uite şi care sunt principalele comenzi ale aparatului de zbor.

După ce s-a aşezat, având în faţă bordul de comandă al avionului, preşedintele a intrat în simulatorul propriu-zis - o cupolă care simulează tot ce vede pilotul în jurul său în timpul zborului.

Lângă şeful statului s-au aflat în permanenţă cei doi oficiali militari turci, care i-au explicat ce trebuie să facă şi în ce situaţie de zbor se află. Ei i-au spus preşedintelui că are în dreapta o aeronavă şi că trebuie să întoarcă avionul pentru a se feri de aceasta. Pe ecranul simulatorului s-a văzut că asupra avionului în care era preşedintele s-a tras.

"Într-o aeronavă reală aş fi mort acum", a spus preşedintele râzând.

La final, după câteva minute, preşedintele le-a mulţumit celor care l-au însoţit în simularea de zbor şi a ieşit din simulator.

La ieşirea din Centrul naţional de simulare pentru instruirea piloţilor preşedintele s-a fotografiat alături de membrii delegaţiei şi de reprezentanţii instituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici