Băsescu cere reexaminarea unei legi de respingere a OUG 31 privind domeniul achiziţiilor publice

Preşedintele Traian Băsescu trimite Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii de respingere a OUG 31/2013 care adăuga regiile autonome şi companiile naţionale la lista autorităţilor contractante în domeniul achiziţiilor publice, concesiunii de lucrări publice şi de servicii.

169 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere reexaminarea unei legi de respingere a OUG 31 privind domeniul achiziţiilor publice

Băsescu cere reexaminarea unei legi de respingere a OUG 31 privind domeniul achiziţiilor publice (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, miercuri, cererea de reexaminare asupra Legii privind respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 31/2013 pentru modificarea Art. 8 lit. b indice 1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

În document se motivează că, prin legea aflată la promulgare se respinge OUG 31/2013 care a avut ca obiect adăugarea la lista autorităţilor contractante în sensul OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, orice regie autonomă sau companie naţională ori societate comercială cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public, cu excepţia transportatorilor aerieni. "Astfel, potrivit Articolului unic al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea Art. 8 lit. b indice 1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, se consideră autoritate contractantă "orice regie autonomă sau companie naţională/societate comercială cu capital integral sau majoritar deţinut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public, cu excepţia transportatorilor aerieni".

TITLURILE ZILEI

Potrivit cererii de reexaminare, având în vedere că această prevedere, respinsă de Parlament prin legea aflată la promulgare, impune ca regiile autonome şi companiile de stat să se supună regimului imperativ de atribuire a contractelor de achiziţii publice, de concesiune de lucrări publice şi de servicii, în condiţiile reglementate de OUG 34/2006, "apare ca oportună menţinerea acestei reglementări".

"Conservarea unei asemenea soluţii legislative va reglementa în mod explicit modalităţile în care regiile autonome sau companiile naţionale vor acorda contractele de achiziţii publice, de concesiune de lucrări publice şi de servicii, asigurând transparenţă în cheltuirea banilor publici şi un cadru juridic predictibil şi transparent pentru agenţii economici", se menţionează în cererea de reexaminare.

Totodată, prin asemenea norme se va garanta "deschiderea către o piaţă concurenţială reală" în privinţa achiziţiilor efectuate de regiile autonome şi companiile de stat cu scopul de a se asigura o utilizare eficientă a fondurilor publice, se mai arată în cererea de reexaminare.

"Absenţa unor norme clare care să reglementeze aplicarea regulilor prevăzute de OUG 34/2006, pentru achiziţiile publice efectuate de regiile autonome sau companiile naţionale, poate crea insecuritate juridică şi obstacole în calea respectării principiilor generale privind achiziţiile publice", potrivit sursei citate.

Regulile enunţate de OUG 34/2006, printre care egalitatea de tratament şi transparenţa decizională, "se impun a fi clar stabilite şi aplicate inclusiv în cazul regiilor autonome şi companiilor naţionale / societăţilor comerciale cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public, în vederea asigurării unei protecţii adecvate atât a operatorilor economici, cât şi a utilizării eficiente a fondurilor publice".

"Totodată, în cererea de reexaminare se menţionează că fondurile europene sunt considerate, conform normelor europene, fonduri publice. Astfel, toate organismele care antrenează astfel de fonduri trebuie să se supună normelor naţionale prin care au fost transpuse directivele europene în domeniu, respectiv Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Legea de respingere a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2013 nu distinge între beneficiari sub aspectul naturii fondurilor publice, astfel încât se poate presupune că fondurile avute în vedere sunt şi fonduri europene. Mai mult, în contextul discuţiilor care au avut loc la nivel european pe marginea subiectului privind parteneriatul public privat Comisia Europeană a respins decisiv argumentul conform căruia o companie de proiect, subiect al Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, fiind un subiect de drept privat, nu s-ar supune actelor normative care reglementează domeniul achiziţiilor publice, adică directivelor adoptate la nivel european şi transpuse în dreptul intern, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006", potrivit documentului transmis Parlamentului.

În cererea de reexaminare se mai arată că, "în consecinţă, excluderea din lista autorităţilor contractante a regiilor autonome şi a companiilor naţionale ori societăţilor comerciale cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public ar crea condiţii, în contextul supervizării implementării legislaţiei comunitare, pentru declanşarea procedurii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru în raport cu directivele care reglementează domeniul achiziţiilor publice (procedura de infringement)".

De asemenea, se arată că pin Legea 193/2013 privind aprobarea OUG 77/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 34/2006 s-a abrogat punctul ce prevedea introducerea lit. b indice 1) a Art. 8 în Legea achiziţiilor publice, potrivit căruia "orice regie autonomă sau companie naţională / societate comercială cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public" şi a fost introdus Art. 16 indice 1 care prevede următoarele: "regiile autonome sau companiile naţionale / societăţile comerciale care nu se încadrează în prevederile Art. 8 sau 9, dar al căror capital integral ori majoritar este deţinut de un organism al statului, pentru atribuirea contractelor de furnizare / prestare de servicii / execuţie de lucrări a căror valoare estimată depăşeşte pragul prevăzut la Art. 19 trebuie să elaboreze norme procedurale interne care să asigure respectarea principiilor nediscriminării şi egalităţii de tratament, transparenţei, proporţionalităţii şi recunoaşterii reciproce. Normele procedurale interne vor fi aprobate de către autoritatea tutelară.".

"În consecinţă, propun Parlamentului ca, prin Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2013, să se introducă în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2016 ce constituie legea-cadru în materia achiziţiilor publice, textul prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2013, pentru argumentele expuse. Având în vedere aspectele semnalate, precum şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, urmând ca Parlamentul să decidă asupra acesteia", se mai arată în cererea de reexaminare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici