- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Băsescu l-a decorat pe Cătălin Cârstoiu, manager al Spitalului Universitar şi fin al său
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, printre alţi doctori cunoscuţi, pe finul său, medicul Cătălin Cârstoiu, managerul interimar al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Băsescu l-a decorat pe Cătălin Cârstoiu, manager al Spitalului Universitar şi fin al său (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Cătălin Cârstoiu, fiul subprefectului de Argeş, a fost numit, în decembrie 2009, manager interimar al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Din mai 2006, Cârstoiu este director medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Medicul ortoped Cătălin Cârstoiu este finul preşedintelui Băsescu şi este cel care a fost de gardă în 7 mai 2006, când şeful statului a mers la unitatea medicală acuzând dureri de spate şi a fost diagnosticat cu hernie de disc, operându-se apoi la Viena.
Preşedintele Traian Băsescu a decorat, joi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, o serie de medici cunoscuţi, printre care Sorin Oprescu, Adrian Streinu-Cercel, Leon Dănăilă şi Şerban Brădişteanu.
Astfel, decretele de decorare au fost semnate cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la propunerea ministrului Sănătăţii, pentru contribuţia deosebită în cercetarea şi practica medicală şi în semn de apreciere a activităţii.
Astfel, doctorul neurochirurg Leon Dănăilă şi medicul primar Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat, au fost decoraţi cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, medic primar chirurg, a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer.
În acelaţi timp, doctorii Şerban Brădişteanu, Dan Enescu, Dan Tulbure şi Alexandru Nazila au primit, alături de alţii, Ordinul Naţional Serviciul Sanitar în grad de Cavaler.
-
ANALIZĂ - Bogaţii din sudul Europei îşi mută averea în nord: Am muncit toată viaţa. Nu pot să risc ca banii mei să devină drahme
Economic astăzi, 12:26
Locuitorii bogaţi din sudul Europei îşi transferă economiile către bănci din Luxemburg, Elveţia şi ţările nordice, îngrijoraţi de perspectiva ieşirii Greciei din zona euro şi de situaţia sectorului bancar din Spania şi Portugalia, potrivit unei analize Reuters. citeşte tot
-
Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională
Politic astăzi, 12:21
Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare. citeşte tot





* e pe duca si profita de ocazie sa-si miluiasca toti nenorocitii care mai sunt in stare sa faca vreun rau tarii. Cred ca a terminat de avansat plotonerii si va incepe sa faca generali din randul caporalilor. Idiotul asta a pierdut legatura cu realitatea, face tot felul de pomene la betie.