Băsescu: România trebuie reorganizată administrativ, avem decizii pe suprafeţe mult prea mici

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar", că speră ca în 2012 să fie adoptată o soluţie pentru reorganizarea administrativă a ţării, întrucât acum nu poate fi stimulată dezvoltarea, din cauză că se iau decizii pe suprafeţe mult prea mici, judeţele.

1175 afișări
Imaginea articolului Băsescu: România trebuie reorganizată administrativ, avem decizii pe suprafeţe mult prea mici

Băsescu: România trebuie reorganizată administrativ, avem decizii pe suprafeţe mult prea mici (Imagine: George Calin/Mediafax Foto)

Şeful statului a menţionat că el va insista pe această temă în discuţiile cu partidele politice.

"Avem decizii pe suprafeţe mult prea mici, judeţele, şi avem decizii extrem de greu de negociat. Un judeţ vrea drum de la sud la nord, alt judeţ vrea de la est la vest, pentru că acolo, pe Valea Trotuşului, sunt primarii lor", a explicat Traian Băsescu la conferinţa Ziarului Financiar.

Preşedintele a precizat, însă, că actuala organizare administrativă este foarte susţinută de populaţie. El a adăugat că este greu să te duci într-un oraş reşedinţă de judeţ şi să le spui localnicilor că rămâne "municipiul X", dar nu va mai fi capitala viitoarei regiuni.

Şeful statului a susţinut că trebuie explicate populaţiei avantajele reorganizării administrative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici