Băsescu: Turiştii din ţările Golfului, Turcia şi China vor obţine în zece zile viza pentru România

Preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat, miercuri, pe ambasadorul Qatarului, Salem Abdullah Sultan Al-Jaber, că turiştii din ţara sa, dar şi din alte state din zona Golfului, precum şi din Turcia şi China, vor obţine în maximum zece zile viza pentru a veni în România.

351 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Turiştii din ţările Golfului, Turcia şi China vor obţine în zece zile viza pentru România

Traian basescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Ministerul de Interne deja a decis o reducere a duratei de aprobare a solicitării de viză la maximum zece zile. Este valabilă pentru Qatar, pentru ţările arabe ale Golfului, pentru Turcia şi pentru China (...) Va fi comunicată foarte curând tuturor ambasadelor această decizie de reducere la maximum zece zile", i-a spus şeful statului ambasadorului statului Qatar, venit la Palatul Cotroceni în vizita de rămas bun de la finalul mandatului său început în noiembrie 2005.

La rândul său, ambasadorul a spus că este "o veste foarte bună", pentru că "până acum au fost ceva probleme pentru turiştii care vroiau să vină aici". El a arătat că există interes din partea unor oameni de afaceri din Qatar pentru a dezvolta unele proiecte turistice în România, acestea urmând a fi discutate şi cu noul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Cristian Petrescu.

Totodată, preşedintele Băsescu a remarcat faptul că zborurile operate la Bucureşti de compania Qatar Airways s-au înmulţit în ultima perioadă, iar ambasadorul Salem Abdullah Sultan Al-Jaber a evidenţiat că există tot mai multe călătorii de business efectuate de pe aeroportul din Doha către România.

Dezvoltarea relaţiilor economice cu ţările Golfului este una dintre obiectivele de politică externă ale României, în luna martie 2011 fiind organizat la Bucureşti Forumul Economic România - Consiliul de Cooperare al Golfului.

România dezvoltă la Constanţa proiectul terminalului LNG, de gaze naturale lichefiate, pentru diversificarea surselor sale de aprovizionare energetică, Qatarul urmând să asigure o mare parte din gazele destinate acestui terminal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici