Băsescu vrea să evalueze impactul "inactivităţii" judecătorilor şi procurorilor asupra avocaţilor

Şeful statului a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), el dorind să evalueze impactul pe care "inactivitatea judecătorilor şi procurorilor" îl are asupra activităţii avocaţilor şi al celor pe care aceştia îi reprezintă în instanţe.

Băsescu vrea să evalueze impactul "inactivităţii" judecătorilor şi procurorilor asupra avocaţilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Invitaţia are ca motivaţie ceea ce se întâmplă acum în Justiţie şi trebuie să vă spun că am dorit o întâlnire cu reprezentanţii avocaţilor. Motivul întâlnirii este unul singur, să pot evalua impactul inactivităţii sau activităţii reduse, nu îi spun grevă, pentru că nu se poate face grevă în Justiţie, impactul inactivităţii judecătorilor şi procurorilor asupra activităţilor dumneavoastră şi implicit al celor pe care îi reprezentaţi în instanţe", le-a spus Traian Băsescu reprezentanţilor avocaţilor.

El a mai spus că, miercuri, se va întâlni şi cu reprezentanţii notarilor, reprezentanţii judecătoreşti, precum şi cu cei ai Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

"Ce vreau însă să înţelegeţi foarte bine este că abordarea noastră este că Justiţia nu se limitează strict la judecători, procurori şi grefieri. De aceea am vrut să discut cu principalele categorii care înseamnă sistemul de justiţie din România. Nu este o întâlnire care să vrea să genereze luări de poziţie împotriva unei categorii sau alteia. Pur şi simplu, vreau să pot evalua foarte bine care este efectul acestui tip de protest al magistraţilor şi, dacă se poate, care sunt soluţiile", a mai spus şeful statului.

El a precizat că, la finalul întâlnirilor, le va transmite avocaţilor concluziile "în scris".

"La sfârşitul acestor întâlniri, cu siguranţă vă vom transmite concluziile în scris. Le voi transmite şi Guvernului, în măsura în care sunt necesare măsuri guvernamentale pentru ieşirea din acest blocaj", a conchis Băsescu.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
UNBR ,
impact ,
justiţie ,
judecători ,
avocaţi
COMENTARII
  • viorel 30 ian 2010

    marinarul mitocan si nesimtit este cel care denigreaza sistemul judiciar care ,,pune pistolul la cap'' judecatorilor sau care spune ca hotararile judecatoresti nu sunt bune si nu vor fi respectate
    campania sa electorala continua se bazeaza pe atacul impotriva celorlalte puteri ale statului
    ce sa faca nea ION in sala de judecata daca presedintele face asa ceva
    sa respecte justitia si sistemul judiciar?
    sa aiba incredere ?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa