Becali refuză să dea declaraţii în dosarul schimbului de terenuri, după ce a fost amânat de instanţă

George Becali a anunţat instanţa că refuză să mai dea declaraţii în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, după ce judecătorii l-au anunţat că nu îl mai audiază marţi, ci la termenul următor, acesta spunând că este revoltat de ce s-a întâmplat.

411 afișări
Imaginea articolului Becali refuză să dea declaraţii în dosarul schimbului de terenuri, după ce a fost amânat de instanţă

Gigi Becali (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a reluat marţi audierile în recursul făcut de procurorii anticorupţie în dosarul în care George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, Ioana Babiuc şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi pentru presupuse fapte de corupţie în legătură cu un schimb de terenuri între omul de afaceri şi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

George Becali a arătat anterior acestui termen că doreşte să dea o declaraţie în faţa celor cinci judecători şi s-a prezentat la instanţă pregătit pentru a fi audiat, aducând şi documente pe care a vrut să le depună la dosar în apărarea sa.

Judecătorii instanţei supreme au audiat doi martori timp de mai multe ore, unul dintre aceştia fiind fostul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica.

După audierea martorilor, George Becali a vrut să dea declaraţia, dar cei cinci judecători au arătat că îi vor lua o declaraţie la următorul termen de judecată, moment în care George Becali s-a înfuriat, spunând că nu mai face nicio declaraţie la termene viitoare, ci doar la cel de marţi. Becali a arătat că dacă nu este audiat marţi, nu mai dă nicio declaraţie.

În acest context, preşedintele completului de judecată, Livia Stanciu, a consemnat faptul că George Becali nu va mai da o declaraţie în această cauză şi a dispus în continuare citarea celorlalţi martori propuşi.

Instanţa a acordat un nou termen de judecată în acest dosar în 16 aprilie.

La ieşirea din sala de judecată, George Becali a spus că este revoltat de ce s-a întâmplat, arătând că schimbul de terenuri a avut loc în urmă cu 17 ani şi că el nu mai aşteaptă nicio zi să facă declaraţii. El a reafirmat că este nevinovat, fiind deja achitat de un complet de trei judecători de la aceeaşi instanţă.

Becali a precizat că a luat decizia de a nu mai da nicio declaraţie în acest caz după ce marţi ar fi avut activităţi politice în Parlament, iar şederea la instanţă l-a încurcat.

George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale.

Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu.

Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii.

Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Probele procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu dovedesc acuzaţiile aduse lui George Becali, Victor Babiuc, Ioanei Babiuc şi lui Dumitru Cioflină în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi MApN, arătau judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de achitare a acestora.

Lipsa probelor care să conducă la stabilirea unei legături între încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi aprobarea celui de-al doilea schimb de terenuri de către Victor Babiuc a determinat Parchetul să încerce să dea o conotaţie penală unor împrejurări care fie sunt pe deplin explicabile şi lipsite de orice relevantă, fie sunt flagrant contrazise de probatoriul administrat chiar în cursul urmăririi penale, arătau judecătorii în motivare.

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici