Becali, Sponte, Piţurcă, Ciul şi Marino au fost achitaţi în dosarul "Valiza"

Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino au fost achitaţi, marţi, de instanţa supremă în dosarul "Valiza". În cazul lui Raul Volcinschi, instanţa a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.

1687 afișări
Imaginea articolului Becali, Sponte, Piţurcă, Ciul şi Marino au fost achitaţi în dosarul "Valiza"

Gigi Becali (Imagine:Razvan Lupica/Mediafax Foto)

Judecătorii instanţei supreme, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, au decis achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.

Cei doi judecători care au decis achitarea inculpaţilor din dosarul "Valiza" - preşedintele completului, Ştefan Pistol, şi judecătoarea Cristina Geanina Arghir - au hotărât şi ridicarea sechestrului asigurător pus pe suma de 1,7 milioane de euro ce aparţin lui Gigi Becali şi lui Teia Sponte.

Decizia fiind luată cu majoritate de voturi, unul din cei trei magistraţi, Mariana Ghena, s-a opus achitării celor cinci şi a decis cu opinie separată condamnarea acestora la pedepse cuprinse între un an şi trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Astfel, Gigi Becali a fost condamnat de judecătorul Mariana Ghena la câte două pedepse de câte trei ani de închisoare pentru două fapte de dare de mită şi la o pedepasă de un an de închisoare pentru o faptă de fals în înscrisuri sub semnătură privată ce are legătură cu fapta de corupţie.

Judecătoarea a arătat, în opinia separată, că Gigi Becali ar trebui să execute cea mai grea dintre pedepse, respectiv cea de trei ani de închisoare, şi totodată a decis suspendarea acesteia.

Teia Sponte a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită, Radu Gheorghe Marino, la un an şi şase luni de închisoare pentru favorizarea infractorului, avocata Alina Florentina Ciul, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, iar Victor Piţurcă, la un an de închisoare pentru favorizarea infractorului, cu suspendare, şi cu un termen de încercare de trei ani.

Judecătoarea Mariana Ghena a mai decis confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, menţinând astfel sechestrul pus de procurorii anticorupţie pe valiza cu bani, desfiinţarea celor două antecontracte încheiate în anul 2008, presupus în fals, ce au făcut obiectul acestui dosar, precum şi obligarea celor cinci inculpaţi la plata unor cheltuieli de judecată.

Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul "Valiza", de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimişi în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Radu Gheorghe Marino şi Raul Volcinschi.

Victor Piţurcă a fost acuzat de favorizarea infractorului, fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, de complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocaţii lui Becali, şi Radu Marino, de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tot pentru favorizarea infractorului a fost judecat şi Raul Volcinschi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului "Gloria 1922 Bistriţa" sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la "Universitatea Cluj" aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I - aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu "CFR 1907 Cluj", preciza DNA.

Procesul privind fapte de corupţie în fotbal a fost finalizat în 6 martie 2012, când procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a susţinut în faţa judecătorilor instanţei supreme că George Becali şi avocata Alina Ciul trebuie condamnaţi la pedepse cu executare, în vreme ce pentru Piţurcă, Marino şi Sponte a cerut stabilirea unor pedepse cu suspendarea executării.

Procurorul a arătat că George Becali trebuie condamnat pentru dare de mită şi trei fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă privativă de libertate. Procurorul a cerut patru ani de închisoare pentru fapta de dare de mită şi doi ani de închisoare pentru faptele de fals.

Pedeapsă cu executare a cerut şi pentru avocata Alina Florentina Ciul, pentru care a solicitat stabilirea unei pedepse de doi ani de închisoare pentru faptele de favorizare a infractorului şi fals.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse cu suspendare pentru mâna dreaptă a lui George Becali, Teia Sponte, pentru Gheorghe Marino şi Victor Piţurcă. Pentru toţi cei trei procurorul a cerut condamnarea la câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Procurorul DNA a precizat că "personaje" precum George Becali au corupt fotbalul românesc şi că instanţa supremă nu trebuie să legalizeze astfel de practici prin soluţia pe care o va da, dacă se doreşte redescoperirea unor noi valori fotbalistice româneşti.

Unul dintre avocaţii lui George Becali a susţinut în faţa judecătorilor că finanţatorul echipei Steaua nu a urmărit nicio clipă să comită fapte de corupţie, iar intenţiile acestuia au fost bune, în sensul de a motiva şi amplifica dorinţa de victorie a judecătorilor în meciul de la Cluj.

Apărătorul lui Becali a mai precizat că nicio clipă jucătorii nu au crezut că finanţatorul echipei Steaua le va da bani şi chiar au luat în derâdere ofertele acestuia, context în care George Becali s-a ridicat în picioare şi a cerut instanţei să nu-l asculte pe avocat, "pentru că spune numai minciuni".

"Domnul avocat spune numai minciuni. Eu vroiam să îi premiez", le-a spus Becali judecătorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici