Bihor: Alţi 36 de elevi eliminaţi de la bacalaureat au obţinut în instanţă suspendarea deciziei ISJ

Alţi 36 de elevi care fuseseră eliminaţi de la bacalaureat, în urma acuzaţiilor de fraudare a examenului susţinut la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, au dat în judecată Inspectoratul Şcolar Bihor şi au obţinut suspendarea deciziei, alăturându-se astfel celor 12 care au primit aceeaşi sentinţă.

138 afișări
Imaginea articolului Bihor: Alţi 36 de elevi eliminaţi de la bacalaureat au obţinut în instanţă suspendarea deciziei ISJ

Bihor: Alţi 36 de elevi eliminaţi de la bacalaureat au obţinut în instanţă suspendarea deciziei ISJ (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor, Tribunalul Bihor a admis solicitarea formulată de 36 de elevi de suspendare a deciziei prin care au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat, susţinut la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Admite cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Comisia Judeţeană de Bacalaureat Bihor prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Comisia de Bacalaureat din Centrul de Examen nr. 309 Colegiul Tehnic Unirea Ştei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. Dispune suspendarea efectelor procesului verbal de sancţionare a candidatului, până la pronunţarea instanţei de fond”, se arată în soluţia publicată, joi, de Tribunalul Bihor şi care este executorie.

ISJ Bihor poate contesta decizia în termen de cinci zile de la comunicare.

Primele procese au fost deschise la Tribunalul Bihor în luna iunie, când 12 elevi au obţinut suspendarea deciziei ISJ. În aceste 12 cazuri, ISJ a făcut apel, care este în curs de soluţionare la Curtea de Apel Oradea.

Printre cei care au apelat la instanţă s-a numărat o elevă de nota zece, Alexandra Burtă, şefă de promoţie la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei.

Ministerul Educaţiei anunţa că cercetează un caz de fraudă la bacalureat, la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, unde, în zece din cele 14 săli, profesorii asistenţi au fost înregistraţi permiţându-le candidaţilor să copieze şi chiar ajutându-i.

Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică provenind din centrul de examen Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, Comisia Judeţeană de Bacalaureat a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), informa Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS).

Ulterior, ISJ Bihor a decis ca 108 candidaţi din cei 191 care au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei (Bihor) să fie eliminaţi, iar aproximativ 40 de cadre didactice erau cercetate disciplinar, fiind depusă şi o sesizare penală la Poliţie.

Fostul şef al ISJ Bihor, Nicolae Avram, declara că cei 108 candidaţi au susţinut una din probe în zece săli de clasă unde profesorii supraveghetori şi membrii comisiei de bacalaureat ar fi fost implicaţi în fraudarea examenului.

La centrul de examen Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015 elevii respectivului colegiu, dar şi elevii Colegiului Naţional "Avram Iancu" din localitate. La proba obligatorie a profilului au fost prezenţi 255 de candidaţi (184 la matematică şi 71 la istorie) din totalul celor 265 înscrişi (188 la matematică şi 77 la istorie).

Joi, şefii inspectoratelor şcolare Bihor şi Prahova au fost demişi după ce în cele două judeţe au fost găsite 332 de cazuri de transfer nejustificat în clasa a IX-a, iar MECS a sesizat şi organele de anchetă, pentru suspiciuni de abuz în serviciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici