Blaga: Este posibil ca numărul consilierilor locali să fie redus cu 25 %

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, în Poiana Braşov, la o întâlnire cu circa 130 de primari din întreaga ţară, că este posibil ca numărul consilierilor locali să fie redus cu 25 %, iar preşedintele Consiliului Local în cadrul şedinţelor de plen să fie primarul.

16 afișări
Imaginea articolului Blaga: Este posibil ca numărul consilierilor locali să fie redus cu 25 %

Blaga: Este posibil ca numărul consilierilor locali să fie redus cu 25 % (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Blaga a participat la întâlnirea Asociaţiei Oraşelor din România, unde a discutat cu cei 130 de primari din ţară prezenţi la eveniment despre problemele cu care se confruntă aceştia, precum şi despre propunerile de modificare a Legii administraţiei publice locale.

Vasile Blaga a precizat că în proiectul de modificare a Legii 215/200 privind administraţia publică locală este posibil să fie inclusă propunerea de reducere cu 25% a numărului de consilieri locali. În plus, Blaga consideră că viceprimarul nu ar trebui să mai aibă şi funcţia de consilier local, ci doar de viceprimar.

Majoritatea primarilor au fost de acord cu reducerea numărului de consilieri locali, dar şi ca funcţia de preşedinte al Consiliului Local în cadrul şedinţelor de plen să fie exercitată de primarul localităţii respective.

"Mi se pare absolut normal ca primarul să fie preşedintele Consiliului Local în cadrul şedinţelor de plen. El este cel mai legitim ales din această ţară. Este inadmisibil să nu conducă el şedinţele", a spus ministrul Blaga.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 215/2000 va fi depus la Parlament la sfârşitul trimestrului III, potrivit sursei citate.

"Vrem să discutăm poriectul de lege cu toate părţile implicate, astfel încât să întărim administraţia publică locală şi să o facem cât mai funcţională. Vor fi organizate dezbateri publice şi se va lucra atât cu Asociaţiile Comunelor, Oraşelor, Municipiilor şi Consiliilor Judeţene, cât şi cu Administraţia Finanţelor Publice. Iar în 2011, vrem să propunem spre aprobare un nou Cod al Finanţelor Publice", a precizat ministrul Administraţiei şi Internelor.

Blaga a mai spus că în perioada următoare nu vor mai fi înfiinţate noi unităţi administrativ- teritoriale, nu se vor mai face achiziţii publice şi nici angajări în administraţia publică.

În prezent, în sistemul bugetar sunt 701.786 de angajaţi, din care 181.000 în cadrul administraţiei publice locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici