BNS: Dacă premierul nu vine cu măsuri concrete nu mai discutăm cu acest Guvern

Conducerea BNS a discutat, marţi, peste două ore cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, fără a fi rezolvată vreo problemă, în acest context sindicaliştii avertizând Executivul că lipsa unor măsuri concrete va conduce la refuzul dialogului.

19 afișări
Imaginea articolului BNS: Dacă premierul nu vine cu măsuri concrete nu mai discutăm cu acest Guvern

BNS: Dacă premierul nu vine cu măsuri concrete nu mai discutăm cu acest Guvern (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marţi, după discuţiile de la Guvern, că timp de două ore şi patruzeci de minute premierului i-au fost aduse la cunoştinţă probleme din toate domeniile de activitate, multe dintre acestea nefiindu-i cunoscute.

"Erau zone întregi nedescoperite ca informaţie de către premier. I-am semnalat mai multe probleme şi i-am pus la dispoziţie datele noastre care sperăm să-i fie utile şi să-şi pună colegii la treabă. (...) Sper ca săptămâna viitoare să rezolvăm o parte dintre probleme dar l-am avertizat că dacă şi această întâlnire va fi degeaba este ultima oară când BNS mai participă la o întâlnire cu acest Guvern", a spus Costin.

Potrivit liderului BNS, premierul a acceptat ca în cursul săptămânii viitoare să participe la două întâlniri cu sindicatele din Energie şi cu cei din Agricultură după ce reprezentanţii BNS l-au avertizat asupra problemelor grave din aceste sectoare de activitate. Costin i-a mai cerut ca în tot ce înseamnă companii cu capital de stat să fie introdusă teza privatizării managementului acestor companii.

De asemenea, BNS a cerut ca Guvernul să prezinte rezultatul restructurărilor pe care le-a anunţat în sectorul bugetar atrăgând atenţia că disponibilizările nu s-au făcut ţinând cont de competenţe sau profesionalism ci pe criterii de clientelă politică.

Sindicaliştii au precizat că s-a discutat şi despre posibilitatea majorării salariilor în 2011, însă Emil Boc a insistat pe ceea ce se ştia deja respectiv încadrarea într-un fond de 39 de miliarde de lei, potrivit liderului de sindicat.

Costin a precizat că rămân în continuare pe agenda discuţiilor cu Guvernul Legea salarizării unitare, Legea de aplicare a Legii de salarizare şi salariul minim pe economie, subiecte care vor fi discutate în perioada următoare cu toate confederaţiile sindicale.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a declarat după terminarea protestului de marţi, că la întâlnirea de la ora 16.00, cu premierul, vrea să-i transmită acestuia mesajele pe care le-a formulat şi alte rânduri referitoare la nevoia de schimbare a atitudinii Guvernului.

"Avem nevoie de investiţii şi de locuri de muncă. M-am săturat să spunem că avem austeritate şi să stăm pe masă cu zeci de miliarde de euro. Nu putem vorbi de austeritate într-o ţară în care ai în ce să investeşti bani", a spus Costin.

El a arătat că şi ministrului Muncii i-a expus aceleaşi probleme şi că i-a subliniat acestuia nevoia existenţei unui program prin care să se genereze locuri de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici