Bodog anunţă că pacienţii români ar putea fi trimişi în Italia şi Ungaria pentru transplant pulmonar

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat, joi, că există discuţii cu reprezentanţii centrelor de transplant pulmonar din Italia şi Ungaria pentru ca pacienţii români să poată merge la unităţile respective.

318 afişări

Imaginea articolului Bodog anunţă că pacienţii români ar putea fi trimişi în Italia şi Ungaria pentru transplant pulmonar

Bodog anunţă că pacienţii români ar putea fi trimişi în Italia şi Ungaria pentru transplant pulmonar

"Am avut o întâlnire cu doamna ministru al Sănătăţii din Italia, am abordat problema tratamentului pacienţilor români în centrul din Italia pentru transplant pulmonar şi domnia sa şi-a dat acordul. În acelaşi timp, am avut luni o întâlnire cu ministrul Sănătăţii din Ungaria şi am stabilit cu domnia sa un calendar de întâlniri pentru a avea acces şi la Centrul de Transplant pulmonar din Budapesta. Practic, am găsit încă două alternative pentru pacienţii români care au nevoie. (..) Domnul Rafila, consilierul meu personal, este la Budapesta şi, în aceste zile, va avea contacte directe cu speciliştii de acolo în aşa fel încât să putem să stabilim un calendar şi o metodă de colaborare. România are semnat acord cu Eurotransplant pe perioadă nelimitată, dupã ce am avut timp de un an şi toatã lumea discuta că este doar pe perioadã determinatã. Practic, ne dorim să avem trei centre de transplant în care pacienţii noştri să poată fi trimişi şi în momentul de faţă avem premizele pentru cele două care lipseau : Italia şi Budapesta", a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PULMONAR ,
TRANSPLANT ,
SĂNĂTATE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.