Bucureştenii pierd mult timp, căutând locuri de parcare. Care sunt cele mai solicitate sectoare

  • Sectoarele 1 şi 4 ale Capitalei sunt cele mai solicitate de şoferi, conform yeParking.
  • Cel mai puţin solicitat sector de către şoferii din Bucureşti este sectorul 2.
  • Autorităţile locale ar trebui să ia în considerare colaborarea cu mediul privat pentru parcări.
394 afișări
Imaginea articolului Bucureştenii pierd mult timp, căutând locuri de parcare. Care sunt cele mai solicitate sectoare

Bucureştenii pierd mult timp, căutând locuri de parcare. Care sunt cele mai solicitate sectoare

Şoferii din Bucureşti ştiu este extrem de greu să găsească un loc de parcare. De multe ori durează peste 10-20 de minute.

Sectoarele 1 şi 4 ale Capitalei sunt cele mai solicitate de şoferi, cu o pondere de 17% din total, conform yeParking. Următoarele sectoare cele mai aglomerate sunt sectoarele 6, 5, 3 şi 2.

Autorităţile locale vor fi nevoite să lucreze mai mult, în viitor, cu mediul privat pentru a găsi soluţii în ceea ce priveşte locurile de parcare.

Mihai Lodoabă, CEO-ul yeParking, spune că nu putem să adoptăm măsurile luate în alte state şi să ne aşteptăm să dea roade şi în cazul nostru.

„Se digitalizează parcări, se pun senzori în asfalt peste tot, se majorează tarife de parcare în zonele centrale. Toate acestea sunt măsuri luate, împrumutate, care sunt măsuri validate în alte zone şi totuşi la noi par să funcţioneze mai greu sau să nu funcţioneze deloc”, a spus Mihai Lodoabă, CEO-ul yeParking.

Cristian Olaru, directorul Companiei Municipale de Parking Bucureşti, spune că măsurile de coerciţie aplicate ar ajuta la rezolvarea problemei cu locurile de parcare.

„Din păcate cetăţenii parchează lângă locurile de parcare amenajate, adică pe trotuare, în zone interzise. Una din măsurile cele mai importante este civilizaţia şi civilizarea”, a afirmat Cristian Olaru, directorul Companiei Municipale de Parking Bucureşti.

Şoferii din Bucureşti sunt nemulţumiţi de aglomeraţia din trafic şi de timpul pe care îl pierd căutând un loc de parcare.

„Nu suntem mulţumiţi de locurile de parcare. Trebuie să vii cu cel puţin 10-15 minute înainte să găseşti, să dai ture şi să găseşti un loc de parcare. Ce ar trebui? Să construiască parcări, nu? Probabil supraetajate, subterane. Cu siguranţă există soluţii, cum alte ţări au găsit, cu siguranţă se găsesc şi la noi”, a declarat Maia, şofer.

„Tocmai ce am luat o amendă pentru parcare”, a spus un at şofer.

„Ar trebui să reorganizeze sensurile unice dintre străzi, să ridice maşinile vechi care sunt destul de multe”, a afirmat Emilian, şofer.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici