Bugetarii intră în grevă în 5 octombrie

Liderul FSLI, Aurel Cornea, a anunţat, joi, că bugetarii vor picheta sediului Parlamentului în 15 septembrie şi vor face o grevă generală de o zi, în 5 octombrie, refuzând apoi să se implice în organizarea alegerilor prezidenţiale, nemulţumiţi de forma proiectului legii unice de salarizare.

Bugetarii intră în grevă în 5 octombrie (Imagine din arhivă; Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Mai multe federaţii ale bugetarilor afiliate la confederaţii diferite au semnat, joi, o alianţă, cerând Guvernului să nu-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe actualul proiect al legii unice de salarizare şi să renegocieze actul normativ astfel încât toţi bugetarii să aibă salarii decente şi să se ţină cont de principiile asumate în urmă cu trei luni, când a început negocierea pe această lege.

De asemenea, membrii alianţei bugetarilor cer stoparea disponibilizărilor în sistemul bugetar şi spun că nu acceptă concediul fără plată propus de Guvern.

Din alianţa constituită joi fac parte Federaţia "Alma Mater", Federaţia "Spiru Haret", Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sanitas, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială, Federaţia Naţională a Statisticienilor, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind", Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Membrii alianţei bugetarilor ameninţă că nu vor participa, nu se vor implica în organizarea alegerilor prezidenţiale.

Reprezentanţii bugetarilor din învăţământ, sănătate, administraţie publică, poliţie spun că proiectul legii unice de salarizare a fost negociat iniţial cu sindicatele într-o formă, iar în final a apărut o altă formă, toţi bugetarii fiind nemulţumiţi de grila unică.

Răzvan Bobulescu, reprezentantul Federaţiei "Alma Mater", a precizat că şi justiţia va fi alături de protestele bugetarilor, dar, deoarece este o putere în stat, nu a putut semna alianţa.

"Justiţia trebuie să fie cea mai bine plătită, pentru că ea împarte drepturi", a spus Bobulescu.

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a spus că, pe 5 octombrie, peste 800.000 de bugetari care sunt membrii de sindicat, din cei 1,4 milioane la nivel naţional, vor participa la protestele anunţate, inclusiv la greva generală de o zi şi sunt semnale că se vor alătura şi alte segmente de salariaţi care nu au semnat alianţa.

Reprezentantul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, Mircea Toader, a spus că cei 50.000 de membrii de sindicat pe care îi reprezintă îşi vor lua concediu fără plată în timpul alegerilor.

Reprezentantul Federaţiei Sanitas, Adrian Bârea, a spus că personalul sanitar este poziţionat în grilă foarte jos, iar de trei luni bugetarii din sănătate nu îşi primesc decât salariul de bază, la care se adaugă sporul de vechime, scăzându-le drastic veniturile.

De asemenea, Bârea a mai spus că există riscul ca după 15 septembrie spitalele să nu mai aibă bani pentru salarii.

Reprezentantul Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, spune că această alianţă, "constituită în al nouălea ceas", trebuie să ducă la îndeplinire obiectivul, astfel încât cei 1,4 milioane de bugetari să fie remuneraţi aşa cum sunt în celelalte ţări europene.

"Timp de 19 ani federaţiile, care reprezintă bugetarii din România au vorbit fiecare pe limba ei, iar de acest lucru au profitat cei de la putere. Prin această alianţă vrem să ne facem auziţi de către Guvern", a mai spus Nistor.



comentează şi tu Momentan sunt 27 comentarii
Taguri:
SINDICATE ,
PROTESTE ,
grevă educaţie ,
pichet parlament fsli pichet ,
aurel cornea
COMENTARII
  • Cristiana 2 oct 2009

    Se exagereaza enorm de mult..poate intr-adevar sunt si bugetari care nu-si merita nici salariul cel mai mic....dar sunt si unii care merita!!!!!Si culmea, cei care posteaza numai injurii si se iau de bugetari, nici nu "stie sa scrie" corect gramatical.Si se iau de bugetari.Nu e problema de facultate aici, ci de bunul simt.Mama mea este in invatamant de 25 de ani, se chinuie sa scoata oameni, nu hahalere...si cu ce e rasplatita dupa 25 ani? Nu mai primeste nimic pe langa salariu de baza...adica binevoitorii din conducere fac ceva pe vechimea ei...si vi se pare normal ca dupa atata timp sa ajungi din 2500 de lei cat ti-ar cuveni la 1200????Daca vor sa taie ceva sa-si taie dumnealor intai scaunul de sub picioare sa accepte si dansii un salariu de 1200 de lei si apoi ne conformam si noi.

  • vasy 1 oct 2009

    CE stat?
    Ce justitie?
    Ei vamuiesc statul! este atat de greu sa gasesti pe cei care au fraudat statul?
    Va invat eu,daca nu sunteti vrednici .
    cei care au obtinut bunuri de valori deranjante ,trebuie doar cautat impozitul platit pe venituri .CE este atat de greu?o mica estimare si se explica imediat ca este frauda sau realitate .Dar cine trebuie sa faca lucrul acesta ?
    o lege mica si functionari care sa aplice legea .
    La noi legea zice una si guvernantii se ocupa de maruntis?
    Mai exista patrioti?Unde sunt?
    asa ca sindicatele altfel ne-ar putea ajuta

  • ana 1 oct 2009

    Sindicatul latra cand le mai intinde guvernul sau opozitia cate o bucata de cilan.TELEVIZIUNILE CARE SUNT PLATITE DIN BANII NOSTRI ,DE CE NU NE INFORMEAZA IN MOD REAL .tOTI NE BAGA IN CEATA PUTEREA SI TV. NU NE SPUN CEEA CE AR TREBUI SA STIM .de ce trebuie sa platesc jurist sa-mi explice prevederile unei legi ?TV . impreuna cu sindicatele ,daca ne apara drepturile,nu poate sa faca o emisiune speciala,prin care sa fim infotmati coret despre ceea ce prevede o noua lege .
    Ca sa-i cred pe sindicalisti si in aceeasi masura pe politicieni ,trebuie sa platesc jurist sa-mi citeasca legea fiindca eu nu am acces la ea si e in asa fel incalcita incat nu o pot pricepe .
    asta ma face sa cred ca este orchestrata politic sa credem ce vreau dansii.................

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa