Bugetul MAI, avizat favorabil în comisii. Aproximativ 18.000 de angajaţi ar putea fi disponibilizaţi

Bugetul pe 2011 al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost avizat favorabil, joi, cu majoritate de voturi, în comisiile de apărare şi ordine publică, existând însă contradicţii privind numărul disponibilizărilor de anul viitor, care în opinia unor parlamentari ar ajunge la 18.000.

78 afișări
Imaginea articolului Bugetul MAI, avizat favorabil în comisii. Aproximativ 18.000 de angajaţi ar putea fi disponibilizaţi

Bugetul MAI, avizat favorabil în comisii. Aproximativ 18.000 de angajaţi ar putea fi disponibilizaţi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a declarat, la finalul şedinţei comisiilor reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, că a votat pentru toate amendamentele care prevedeau mărirea creditelor pentru MAI, dar s-a opus disponibilizării a aproximativ 18.000 de angajaţi.

"La final am votat împotriva avizului favorabil pentru că, din punctul nostru de vedere, reducerea cu 18.000 de oameni din minister ar agrava şi mai mult situaţia dificilă care este pe combaterea criminalităţii", a spus Meleşcanu, care a precizat că acest număr reieşea din propunerea de buget pentru MAI.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat însă, la ieşirea din şedinţă, că această cifră este interpretată greşit.

"Este o cifră interpretată greşit, nu putem discuta aşa ceva. Nu putem discuta de nicio cifră până nu avem o analiză", a spus Igaş.

Ministrul a precizat că declaraţiile lui Teodor Meleşcanu sunt politice.

"Nu ştiu ce a declarat domnul Meleşcanu, el este un om politic, e normal să facă declaraţii politice, dar eu nu-mi permit, ca ministru", a sublinat Igaş.

El a mai arătat că, la momentul finalizării unei strategii, MAI nu va avea nicio rezervă să facă public numărul disponibilizărilor.

Totodată, deputatul PSD Marian Sănuiţă, vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, a arătat o foaie a bugetului la finalul şedinţei, din care reiese numărul propus pentru disponibilizări.

"Se vede clar reducerea de 7.960 de posturi pentru trimestrul unu şi încă 10.000 de posturi, de la 141.647 la 131.647, pentru trimestrul al doilea. Acestea adunate dau aproape 18.000 de posturi de lucrători de poliţie care se vor reduce, conform acestui proiect de buget, în anul 2011. Asta ne-a pus în situaţia de a nu vota acest buget şi de a fi împotriva lui. Şi vom fi în continuare împotriva lui", a spus Săniuţă.

Acesta a precizat că nu s-a stabilit de la ce arme ale MAI vor fi daţi oamenii afară.

Explicaţia pentru reducerile de personal din MAI ar fi fost constrângerile bugetare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici