CALENDAR. Admiterea din 2020 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Înscrierile încep vineri

Începând de vineri şi până pe 27 iulie, persoanele interesate, care îndeplinesc condiţiile de recrutare, se pot înscrie la concursul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”. Cererile de înscriere se pot depune, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

5553 afișări
Imaginea articolului CALENDAR. Admiterea din 2020 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Înscrierile încep vineri

CALENDAR Admiterea din 2020 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Înscrierile încep vineri

Recrutarea candidaţilor se realizează de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unităţi de recrutare), aflate în unităţile din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare din aparatul central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii – poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educaţională şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate.

Candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile de resurse umane din unităţile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

Admitere 2020, Academia de Poliţie. Locurile scoase la concurs

În acest an, vor fi scoase la concurs 588 de locuri, dintre care 100 cu taxă, la Facultăţile de Poliţie, de Poliţie de Frontieră, de Jandarmi, de Ştiinţe Juridice şi Administrative şi de Pompieri.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legale şi criterii specifice, conform Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Ordinului m.a.i. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare.

Toate detaliile despre procedura de admitere, numărul de locuri aprobate pe facultăţi, formularele şi documentele necesare completării dosarului de recrutare şi alte date de interes sunt postate pe site-urile Ministerului Afacerilor Interne (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/), Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, inspectoratelor generale şi ale unităţilor de recrutare.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidaţii depun documentele solicitate până la data de 04 august 2020. Tot până la aceeaşi dată, se va realiza evaluarea psihologică a candidaţilor la unitatea de recrutare, conform planificării. Avizul psihologic va fi introdus în dosarul de recrutare de către compartimentul de specialitate.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidaţii declaraţi apt psihologic, în perioada 28 iulie – 07 august 2020 (data operaţiunii bancare), potrivit precizărilor publicate pe site-ul oficial al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, la secţiunea Admitere.

 

Admitere 2020, Academia de Poliţie. CALENDAR 

Proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice va avea loc în perioada 24 - 29 august 2020, iar proba de evaluare a cunoştinţelor între 01 - 02 septembrie 2020. Ambele probe vor avea loc la centrele zonale de selecţie, potrivit arondării unităţilor de recrutare.

Repartizarea şi planificarea pentru susţinerea probelor se realizează de către Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi sunt aduse la cunoştinţa candidaţilor, în timp util, prin postarea acestora pe site-ul oficial al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, precum şi al celorlalte centre zonale de selecţie.

În vederea susţinerii probelor de admitere, candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate/paşaportul, iar în cazul probei de evaluare a performanţei fizice şi echipamentul sportiv necesar. Rezultatele obţinute de candidaţi se centralizează la Academia de Poliţie şi se afişează pe site, în ordinea mediilor obţinute la proba de evaluare a cunoştinţelor. Contestaţiile la proba de evaluare a cunoştinţelor se transmit online la adresa admitere@academiadepolitie.ro, în data de 05 septembrie 2020 şi se soluţionează la sediul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 06 - 07 septembrie 2020.

Urmează examinarea medicală care se va realiza, în perioada 08 – 24 septembrie 2020, potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020, pentru candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la proba scrisă. Academia de Poliţie afişează, la finalul fiecărei zile, situaţia candidaţilor care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au fost declaraţi apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin afişare pe site-ul oficial al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, până la data de 26 septembrie 2020.

Activităţile organizate în vederea recrutării şi selecţiei candidaţilor vor fi desfăşurate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a potenţialelor îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 în rândul candidaţilor şi a personalului implicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici