Camera Deputaţilor cere ANI lămuriri privind angajările la cabinetele parlamentarilor

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să ceară un punct de vedere din partea ANI dacă un parlamentar încalcă art.301 din Codul Penal în cazul în care angajează la cabinetul său o persoană care a mai fost angajată în mandatul anterior, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici

97 afișări
Imaginea articolului Camera Deputaţilor cere ANI lămuriri privind angajările la cabinetele parlamentarilor

Camera Deputaţilor cere ANI lămuriri privind angajările la cabinetele parlamentarilor (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Mircovici a spus că deputatul Daniel Oajdea a solicitat opinia Comisiei juridice dacă poate să angajeze la cabinetul său parlamentar o persoană cu care a mai lucrat în mandatul anterior.

Comisia juridică a cerut un punct de vedere ANI, care a spus că, potrivit Legii Statutului deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii pot angaja persoane la cabinet, dar nu rudele până la gradul III.

TITLURILE ZILEI

Mircovici a precizat că membrii Biroului Permanent au constatat, însă, că art. 301 din Codul Penal prevede că este un conflict de interese pedepsit cu închisoare de la 1 la 5 ani angajarea de persoane cu care au existat raporturi de muncă în ultimii 5 ani.

"Biroul Permanent a hotărât ca preşedintele Comisiei juridice să trimită o adresă ANI în care să ceară un punct de vedere dacă se încalcă art. 301 din Codul Penal când este vorba de angajarea la cabinetul parlamentar", a spus Mircovici.

El a precizat că această problemă va fi discutată la o dezbatere organizată de Comisia juridică privind aplicarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală la care vor fi prezenţi şi şefii instituţiilor juridice, ambasadele ţărilor UE, SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici