Video Cămin versus chirie. Cât plătesc studenţii pentru o lună de cazare/ Ce facilităţi oferă unele dintre cele mai mari centre universitare din ţară | FOTO, VIDEO

Studenţii sunt în febra cazărilor, mulţi dintre ei având de ales între a sta la cămin sau în chirie. La Cluj, cazarea merge de la 100 de lei pe lună în cămine faţă de 440 de euro în apartament, iar la Constanţa de la 165 lei în cămin la 500 de euro pe apartament.

3530 afișări

Cele şase universităţi de stat din Cluj-Napoca le oferă studenţilor pentru acest an universitar aproape 15.000 de locuri de cazare, la tarife care încep de la 100 de lei şi ajung până la 100 de euro pe lună.

Cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeş Bolyai” (UBB), oferă studenţilor 6.158 de locuri de cazare în cele 17 cămine proprii, în camere cu cinci locuri, trei locuri şi două locuri, capacitatea acestora acoperind cererile în proporţie de 50-55% în condiţiile în care UBB are înscrişi peste 45.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

„Studenţii noştri beneficiază de internet gratuit în cămine, iar pentru desfăşurarea diferitelor proiecte pot utiliza săli din spaţiile UBB, teatrul de vară, spaţiile de la Baru-Mare, Arcalia, Beliş, fără să achite taxe pentru utilizarea acestora. Sunt amenajate, pentru studenţi, locuri de relaxare/spaţii verzi, cu bănci şi mese în spatele unor cămine, pentru care nu se percep taxe. La Căminul 16 este amenajat un spaţiu pentru sport şi jocuri, biliard, tot fără taxă”, au declarat, corespondentului MEDIAFAX, reprezentanţii universităţii clujene.

Potrivit acestora, în unele cămine sunt amenajate spălătorii pentru studenţii cazaţi, unde taxa pentru haine este de 7 lei/spălare/uscare.

De asemenea, căminele dispun de locuri de parcare, unde taxa este de 25 de lei/loc/lună.

Tarifele de cazare sunt cuprinse între 100 de lei şi 170 de lei, în funcţie de numărul de paturi din cameră şi de condiţiile oferite.

În acest an, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) pune la dispoziţia studenţilor aproape 5.000 de locuri de cazare distribuite în cele două complexe - Mărăşti şi Observator.

Pentru buna primire a studenţilor, au fost realizate lucrări de modernizare şi întreţinere a căminelor care se ridică la peste două miliarde lei, cum ar fi hidroizolaţii cantine, cămine, reabilitare completă a 30 de camere din căminul V Observator şi a căminului de fete din Mărăşti.

„Aici a avut loc reabilitare completă, în sensul că s-a schimbat tot, de la instalaţii sanitare, mobilier, parchet, gresie, faianţă, băi, saltele noi, fiind executate reparaţii la centrala termică şi la reţeaua de canalizare, au fost amenajate alei”, au precizat reprezentanţii UTCN.

Taxele de cămin se menţin neschimbate faţă de anul precedent, fiind cuprinse între 155 lei/pat în cameră de patru persoane şi 220 lei/pat în cameră de două persoane.

Un student în anul I la UTCN, Teodor Huştiuc, din Botoşani, a primit un loc într-o cameră cu patru paturi al unui cămin din campusul Observator, la ultimul etaj, aceasta fiind cutuma la cazare, condiţiile fiind considerate „decente”, mult mai bune decât cele la care se aştepta.

„Sincer să fiu îmi place camera, spre surprinderea mea, nu sunt gândaci, cum se mai spunea pe la mine prin oraş. Pereţii sunt văruiţi, m-am bucurat că nu trebuie să dau cu var. Paturile, eu stau deasupra şi chiar e rezistent, sincer, mă ţine. Avem fiecare opt compartimente la dulapuri, rafturi, chiar îs condiţii decente. Şi avem şi apă caldă la duş ceea ce ne bucură. Şase prize, două le folosim pentru frigider, pentru celelalte patru avem prelungitoare, nu ne este frică de pene de curent. Wireless-ul va fi pornit de la 1 octombrie în tot căminul”, a spus studentul.

O studentă în anul IV la Inginerie Electrică, Corina Şimona, este din judeţul Mureş, şi spune că s-a obişnuit de atâţia ani cu viaţa de cămin.

„M-am obişnuit de atâţia ani, la început a fost dificil, am venit de acasă, singură în cameră, cu toate condiţiile, a fost destul de greu. Dar acum totul mi se pare normal, totul e ok, nu am treabă. Chiar nu m-aş muta în chirie în momentul de faţă. Îmi place, mă întâlnesc cu colegii. Condiţiile mi se par destul de ok, faţă de alte cămine al nostru e chiar ok. Suntem patru în cameră, avem baie, avem wireless, cam toate condiţiile. Maşină de spălat pe hol, uscătoare, de toate, oficiu. Ca şi condiţii e foarte ok”, a spus Şimon.

Şeful Serviciului Social, Cămine, Cantine al UTCN, Maria Macrea, a declarat că pe lângă condiţiile de cazare din cămine, studenţii de la UTCN cazaţi în cele două campusuri beneficiază de câte un teren de fotbal, iar în Observator a fost amenajat un spaţiu de sport, cu aparate de fitness instalate în aer liber.

La UTCN sunt peste 21.000 de studenţi.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca pune la dispoziţia studenţilor, în anul universitar 2019-2020, un număr de 1.400 de locuri de cazare în căminele proprii.

USAMV dispune de cinci cămine, iar tarifele de cazare pentru acest an sunt cuprinse între 125 şi 300 de lei lunar, în funcţie de numărul de paturi şi gradul de confort din camere.

Cererile de cazare ale studenţilor au fost aprobate înaintea începerii anului universitar în proporţie de 80%.

La USAMV învaţă peste 5.100 de studenţi.

Şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” oferă cazare studenţilor şi rezidenţilor în 8 cămine, ce însumează 2.100 de locuri. Căminele au camere cu câte două, trei şi patru locuri.

„Au fost igienizate toate căminele şi s-au efectuat zugrăveli şi reparaţii curente. Tarifele de cazare valabile pentru anul acesta sunt aceleaşi ca şi cele de anul trecut”, au subliniat reprezentanţii UMF, care au precizat că Universitatea are peste 6.000 de studenţi.

Tarifele de cazare sunt cuprinse între 140 şi 280 de lei, acelaşi ca cele de anul trecut.

Cele două instituţii de învăţământ superior mai mici din Cluj-Napoca, Universitatea de Artă şi Design (UAD) şi Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” (AMGD), pun la dispoziţia studenţilor puţin peste peste 200 de locuri de cazare.

Astfel, UAD administrează două cămine studenţesti cu condiţii diferite de cazare, care oferă, în total 124 de locuri.

Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 şi 450 de lei pe lună în funcţie de numărul de paturi din camere şi de condiţiile de confort oferite. UAD are aproape 1.200 de studenţi.

AMGD oferă un număr de 124 de locuri de cazare într-un singur cămin studenţesc, la un tarif de 240 de lei pe lună. Academia are peste 1.000 de studenţi.

Cele aproape 15.000 de locuri de cazare sunt insuficiente pentru cei 77.000 de studenţi din centrul universitar clujean, dar nu toţi au nevoie de locuri în cămine în condiţiile în care o mare parte provin chiar din oraşul Cluj-Napoca, iar mulţi refuză căminele studenţeşti, preferând să închirieze garsoniere sau apartamente care le oferă intimitate.

Pentru cei din afara oraşului care nu au prins sau nu doresc un loc de cazare în căminele studenţeşti, oferta de chirii este generoasă, cu preţuri care variază în funcţie de condiţii.

Astfel, un apartament cu două camere în cartierul Grigorescu, cu o suprafaţă de 48 mp se închiriază cu 390 de euro, în timp ce pentru unul cu trei camere, situat în cartierul Mănăştur şi care are o suprafaţă de 65 de m, se cere o sumă de 440 de euro. Tot în Grigorescu, un apartament cu o cameră, cu o suprafaţă de 30 de mp, se închiriază cu 299 de euro.

La Constanţa, peste o mie de cereri de cazare în cele patru cămine ale Universităţii „Ovidius” au fost depuse, până la data limită - 19 septembrie, cazarea efectivă încheindu-se vineri, 27 septembrie.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii, la cazare au avut prioritate studenţii bursieri ai statului român, cazurile sociale, precum şi studenţii sosiţi prin programe de mobilităţi.

Astfel, din cele 1.327 de locuri disponibile în căminele universităţii pentru noul an, au rămas pentru studenţii români 767 de locuri, repartizate pe facultăţi. Pentru aceste locuri au fost depuse 1.001 dosare, dintre care au fost validate 989.

„Dintre acestea, 767 au fost admise, iar 212 au rămas în aşteptare”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Valentin Vanghelescu.

El spune că în ceea ce-i priveşte pe studenţii care au solicitat cazare în căminele universităţii dar nu au prins un loc, situaţia se va rezolva şi niciun student nu va rămâne fără un acoperiş deasupra capului.

Candidaţii admişi care nu au achitat taxa de cazare pentru luna octombrie şi nu au semnat contractul până la data de 27 septembrie, ora 18.00, îşi pierd locul atribuit în cămin şi, potrivit situaţiei din ultimii ani, numai 70 - 80 la sută dintre studenţii care primiseră bonurile de cazare s-au şi prezentat pentru a încheia contractul.

„Pe data de 29 septembrie se va face o regenerare finală a clasamentului, pentru ocuparea eventualelor locuri rămase libere. Ne referim la acele locuri care nu au fost confirmate de către studenţii aflaţi pe lista clasamentului final validat. Astfel, cei cu statusul <în aşteptare> vor avea şansa de a obţine unul dintre aceste locuri. Candidaţii care se vor califica pentru ocuparea unui loc de cazare, în urma regenerării finale a clasamentului, sunt aşteptaţi să confirme acest loc până pe data de 30 septembrie prin plata taxei de cazare pe luna octombrie şi semnarea contractului”, a mai spus Vanghelescu.

Ulterior, la data de 1 octombrie, dacă vor mai rămâne locuri libere după cea de-a doua etapă de cazare, se vor caza la liber toţi studenţii care solicită, în limita locurilor disponibile.

În căminele Universităţii „Ovidius" din Constanţa pot fi cazaţi studenţi care nu au domiciliul stabil în oraşul Constanţa ori în localităţi situate la o distanţă mai mică de 45 de kilometri de oraş, care nu au avut abateri disciplinare şi nu au fost sancţionaţi disciplinar, în următoarea ordine de priorităţi: studenţi care sunt cazuri sociale (integralişti), studenţi la forma de învăţământ zi fără taxă, studenţi la forma de învăţământ cu taxă, în ordinea descrescătoare a mediilor.

Tarifele de cazare au rămas aceleaşi din ultimii ani, respectiv de 280 lei pentru studenţii la forma de învăţământ cu taxă şi 165 de lei pentru studenţii la forma de învăţământ fără taxă.

Studenţii înscrişi pe lista celor cazaţi, dar cu restanţe la regia de cămin din anii anteriori, nu primesc repartiţie până la achitarea debitului.

Camerele destinate studenţilor în cele patru cămine ale universităţii sunt în sistem garsonieră, cu bucătărie la capătul culoarului, în fiecare cameră putând locui până la patru persoane.

Studenţii care optează pentru o cameră în care au locuit în anul anterior şi au referat favorabil din partea administratorului căminului că au întreţinut camera şi au predat-o în condiţii bune, vor fi cazaţi în aceeaşi cameră.

Pe de altă parte, cei care nu reuşesc să prindă un loc în cămin sau nu doresc să locuiască în campus, pot alege dintre nenumăratele oferte de la particulari.

Preţurile de cazare sunt cuprinse între 50 de euro/persoană/ lună pe cameră şi ajung până la 500 de euro/ apartament, în funcţie de dotările locuinţelor şi de zona în care se află acestea.

La mijloc se află preţurile pentru garsoniere, care pot fi închiriate cu aproximativ 120 - 150 de euro/ lună.

În Galaţi, cazările au început cu o noapte albă în Campusul studenţesc al Universităţii „Dunărea de Jos” unde 40 de studenţi din Republica Moldova au sosit pentru a fi cazaţi în cămine.

Ei au ajuns în România cu un autocar, transportând bagaje pline cu lucrurile necesare vieţii de student căminist, cursa fiind oganizată de asociaţiile studenţeşti ale basarabenilor de la Universitate.

Corina este studentă în anul I la Economie la UDJ Galaţi şi a venit dintr-un oraş din Republica Moldova. Pentru a-şi aminti de copilărie şi de casă, ea a adus în România jucăria de pluş preferată.

„Are o valoare sentimentală, îmi aduce aminte de casă. O să dorm cu ea în braţe. La prima vedere camera de cămin arată bine. O preferam pe cea de vizavi pentru că are frigider, dar înţeleg că această cameră este provizorie. Nu am emoţii, sper să fie totul bine”, ne-a spus Corina.

Cu multe bagaje a sosit şi Patricia. Ea vine din raionul Orhei şi este studentă în anul I la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerii din Galaţi. Este pentru prima dată când pleacă departe de casă, aşă că a avut grijă să ia tot ce-i trebuie.

„Am multe bagaje. A trebuit să iau haine, strictul necesar. Am adus mai puţină mâncare. O să cumpăr de aici pentru început”, a declarat studenta de peste Prut.

Dacă în alţi ani bagajele moldovenilor erau pline cu bunătăţi de acasă, precum pârjoalele, carnea în untură, zacusca şi magiunul de prune, anul acesta studenţii nu au adus prea multă mâncare.

„Nu am adus zacuscă şi conserve. Peste o săptămână mă duc acasă şi atunci voi veni cu mâncare. Acum mama mi-a gătit doar nişte clătite pentru drum şi pentru prima seară în cămin”, a spus Anastasia.

Pentru venirea studenţilor, cei care administrează campusul au amenajat camere speciale unde vor fi cazaţi temporar, iar pentru procedurile legate de cazare şi scurtarea timpului de aşteptare, ei au fost ajutaţi de voluntari ai Ligii Studenţilor Basarabeni.

Universitatea gălăţeană are circa 3.000 de locuri în cămine, dar în prima parte a anului nu vor fi deschise toate spaţiile de cazare deoarece una dintre clădiri este în proces de reabilitare.

Reprezentanţii instituţiei spun că vor reuşi să acopere toare cererile astfel încât studenţii să nu fie nevoiţi să caute cazare în alte părţi.

În căminele Universităţii Dunărea de Jos studenţii beneficiază de săli de lectură, reţea de internet şi cablu tv, săli de fitness şi puncte de prim ajutor.

De asemenea, în campus sunt patru cantine, cabinet medical dotat cu ambulanţă, centru de mediere socială şi un post de poliţie.

„Capacitatea faţă de anul trecut s-a modificat, în sensul că anul acesta unele cămine intră în reabilitare şi astfel locurile au fost diminuate cu 600, un procent de aproximativ 25 la sută. Provizoriu, până se vor termina lucrările de reabilitare. Vom caza 2.500 de studenţi, anul acesta avem undeva la 700 de solicitări de cazare pentru studenţii de anul I. (...) Noi am făcut eforturi să onorăm toate solicitările (...) Am terminat şi curăţenia. Ca noutate, anul acesta am făcut o investiţie pe partea de cazarmament, am reuşit să dotăm toate căminele cu perdele şi draperii noi, am înlocuit saltele, am ingieniziat camerele, am făcut reparaţii electrice sanitare”, a explicat directorul Cristinel Ioja.

În ceea ce priveşte tarifele de cazare, acestea au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut, respectiv 145 de lei pentru studenţii la buget şi 260 de lei pentru studenţii la taxă.

În perioada următoare tarifele ar putea să fie modificate, precizează reprezentanţii UDJ.

Taguri:
studenţi,
cazări,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici