Canicula face victime în Capitală

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, sâmbătă, de la orele 7.00 până la 17.00, peste 300 de urgenţe, printre care două cazuri de insolaţie, 13 căzuţi în stradă şi 61 de lipotimii şi sincope, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, Alis Grasu.

494 afișări
Imaginea articolului Canicula face victime în Capitală

Canicula face victime în Capitală (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"În intervalul 7.00-17.00 am înregistrat 495 de solicitări, dintre care 323 sunt urgenţe. Din totalul urgenţelor, 13 au fost pentru căzuţi în stradă, 61 pentru lipotimii şi sincope, iar două pentru insolaţii", a spus managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI).

Medicul Alis Grasu a precizat că ambulanţele au ajuns în timp real la cazuri, nefiind semnalate probleme în acest sens.

Managerul SABI recomandă personelor suferinde, vârstnicilor şi familiilor cu copii mici să evite expunerea la soare la orele prânzului. De asemenea, recomandă consumul a cel puţin doi litri de apă sau suc de fructe pe zi.

"Alimentaţia trebuie să fie bogată în legume şi fructe şi, de asemenea, să fie evitat consumul de cafea şi de alcool. Cei care merg prin soare trebuie să îşi acopere capul cu pălării şi să poarte îmbrăcăminte uşoară, de culoare deschisă", a adăugat Alis Grasu.

Administraţia Spitalelor a amenajat în zonele cu trafic pietonal intens din Capitală 14 corturi anticaniculă, la Universitate - Facultatea de Arhitectură, în Parcul Cişmigiu - în faţa Prefecturii, în Piaţa Charles de Gaulle - din Parcul Herăstrău, la Gara de Nord, în Piaţa 11 iunie, la Piaţa Romană - în dreptul staţiei de metrou, la Crângaşi, la Piaţa Roma, în Parcul Carol, la Gara de Est, la Metrou Dristor, la Piaţa Victoriei, la Metrou Titan şi la Piaţa Obor.

De asemenea, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a pregătit 12 puncte fixe de prim ajutor, în Parcul Herăstrău fiind trei corturi, în Parcul Tineretului alte două corturi şi câte unul în parcurile Cişmigiu, Izvor, Carol, Floreasca, Unirii, Circului şi Bordei.

Primarul general a solicitat operatorilor de salubrizare să spele şi să stropească principalele artere şi bulevarde la primele ore ale dimineţii, seara sau pe parcursul nopţii.

În Capitală, sâmbătă temperatura a urcat până la 35 de grade Celsius, iar indicele de confort termic a depăşit pragul critic de 80. La ora 16.00, la staţia Bucureşti-Băneasa erau înregistrate 35,4 grade.

Meteorologii au anunţat că sâmbătă, duminică şi luni vremea va fi călduroasă în toată ţara, iar în orele după-amiezelor indicele de confort termic (ITU) va depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi de podiş. În vestul şi sudul ţării se vor înregistra temperaturi de aproximativ 36 de grade.

Sâmbătă după-amiază, cele mai mari temperaturi au fost înregistrate la Drobeta-Turnu Severin (37 de grade), Timişoara (36 de grade), Oradea, Giurgiu, Brăila, Galaţi, Bacău, Alba-Iulia, Satu Mare (35 de grade), Craiova (34 de grade), Sibiu (32 de grade) şi Constanţa (30 de grade).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici