Care este propunerea pentru sloganul turistic al Capitalei. Ar promova cu succes Bucureştiul?

"Europe is younger in Bucharest" ("Europa este mai tânără la Bucureşti") este fraza care rezumă poziţionarea turistică a Bucureştiului propusă de consultantul contractat de MDRT pentru realizarea planului de marketing turistic pentru Bucureşti 2011-2015.

1596 afișări
Imaginea articolului Care este propunerea pentru sloganul turistic al Capitalei. Ar promova cu succes Bucureştiul?

Care este propunerea pentru sloganul turistic al Capitalei. Ar promova cu succes Bucureştiul? (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

MDRT a organizat luni o consultare la nivelul capitalei cu privire la proiectul planului de marketing turistic al Capitalei, elaborat de către Détente Consultants. La întâlnire au participat reprezentanţi ai industriei de turism, ai instituţiilor şi organizaţiilor cu responabilităţi în domeniu din Bucureşti.

Conform analizei prezentate de către consultant, dezvoltarea turistică a Bucureştiului trebuie centrată pe turismul de business şi pe turismul de tip city-break, care înglobează şi alte produse turistice, precum turismul cultural sau turismul generat de evenimente.

"Specialiştii susţin că promovarea capitalei trebuie abordată şi din perspectiva viitorului oraşului, nu doar din cea a trecutului. În opinia lor, Bucureştiul trebuie să se recomande ca un oraş dinamic, în plină dezvoltare, diferit de alte capitale, care propune din ce în ce mai multe evenimente culturale, artistice şi sportive", se arată într-un comunicat al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) transmis MEDIAFAX.

Principalele categorii de public stabilite pentru Bucureşti ca destinaţie turistică sunt oamenii de afaceri, tinerii, turiştii city-break, precum consumatorii de turism medical sau de întreţinere. Aceste categorii se încadrează în tiparul turistului-explorator, dispus să experimenteze şi să descopere destinaţii noi.

Consultantul a recomandat mai multe axe de dezvoltare a turismului în Capitală, dintre care participanţii au identificat că cea mai importantă este crearea unui oficiu de turism al Bucureştiului, cu rol central în implementarea strategiei.

Analiza Detente Consultants a avut la bază propriile cercetări cu privire la turism în Bucureşti, cercetări realizate de companie sau de alţi consultanţi în domeniu, în ultimii ani, la nivel european, precum şi date statistice şi studii disponibile pentru România, precum studiul de brand realizat în 2010 sau planul de maketing turistic al României pentru perioada 2011-2015.

În urma discuţiilor, consultantul va definitiva planul de marketing până la sfârşitul lunii.

MDRT a semnat cu asocierea Detente Consultants (Franţa) - Detente Consultants Ploieşti un contract pentru realizarea primului plan profesionist de marketing al Bucureştiului în domeniul turismului. Contractul, în valoare de 101.952 euro (inclusiv TVA), a fost încheiat la începutul lunii iunie şi va fi derulat pe o perioadă de 9 săptămâni.

Compania franceză Detente Consultants este specializată în managementul proiectelor turistice, având printre clienţi autorităţi locale din Franţa, naţionale şi internaţionale, precum şi operatori privaţi. Detente a depus alături de două companii partenere, în 2009, o ofertă la licitaţia privind crearea brandului turistic al României, serviciile fiind însă atribuite altui consorţiu (THR - Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA - TNS - Taylor Nelson Sofres).

Firma Detente Consultants SRL Ploieşti este deţinută de trei persoane fizice născute în Algeria, cu cetăţenie franceză sau algeriană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici