Cargobot scufundat în Marea Neagră, în largul Turciei: Mai multe persoane au fost date DISPĂRUTE, iar doi membri ai echipajului au murit

Cel puţin doi oameni au decedat, iar alţi patru sunt daţi dispăruţi, după ce un cargobot s-a scufundat luni în apele agitate ale Mării Negre, în largul coastelor Turciei, au anunţat autorităţile din provincia turcă Samsun, informează postul ABC News.

16956 afișări
Imaginea articolului Cargobot scufundat în Marea Neagră, în largul Turciei: Mai multe persoane au fost date DISPĂRUTE, iar doi membri ai echipajului au murit

sursa FOTO: Twitter Mehmet Dikbayır) ‏

La bordul navei Volgo Balt 214, care transporta cărbune, se aflau treisprezece membri ai echipajului, şapte dintre aceştia fiind până în acest moment salvaţi din apele Mării Negre.

Nava, înregistrată în Panama, plecase din portul rus Azov şi se îndrepta spre Samsun.

Agenţia de ştiri Anadolu a transmis că nava s-a rupt în două în timpul scufundării.

La operaţiunile de căutare mai participă un avion, trei elicoptere şi ambarcaţiuni ale Pazei de Coastă din Turcia.

Nouă dintre membri echipajului erau din Ucraina, doi din Azerbaidjan, iar alţi doi din Rusia, potrivit autorităţilor din provincia Samsun.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici