Carlos Santana s-a prăbuşit pe scenă. Legendarul chitarist a ajuns la spital

Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert în aer liber desfăşurat în apropiere de Detroit, Michigan, potrivit BBC.

1658 afișări
Imaginea articolului Carlos Santana s-a prăbuşit pe scenă. Legendarul chitarist a ajuns la spital

Personalul medical l-a tratat pe artistul de 74 de ani în Clarkston, iar ulterior a fost transportat la departamentul de urgenţe al unui spital local pentru a fi ţinut sub observaţie.

Santana, care s-a născut în Mexic, a scris ulterior pe pagina sa de Facebook că „a uitat să mănânce şi să bea apă" şi „aşa că m-am deshidratat şi am leşinat".

Managerul său, Michael Vrionis, a declarat că muzicianul se simte bine.

Cu toate acestea, managerul a adăugat că un concert planificat pentru 6 iulie în Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici