Carmen Dan, despre fraudarea examenului de licenţă din această vară: Corpul de control verifică Academia de Poliţie

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că este foarte nemulţumită de managementul Academiei de Poliţie, unde se desfăşoară verificări ale Corpului de control cu privire la suspiciunile de modificare a notelor de la examenul de licenţă din această vară.

1206 afișări
Imaginea articolului Carmen Dan, despre fraudarea examenului de licenţă din această vară: Corpul de control verifică Academia de Poliţie

Carmen Dan, despre fraudarea examenului de licenţă din această vară: Corpul de control verifică Academia de Poliţie

„La Academia de Poliţie se desfăşoară mai multe activităţi de verificare de Corpul de control. Vă informez că există şi un dosar penal. Tocmai pentru că a existat suspiciunea serioasă şi gravă pe care v-o confirm că la sfârşitul acestui an academic, într-o instituţie de prestigiu, singura care pregăteşte ofiţeri pentru Ministerul Afacerilor Interne, nu am putut să stabilim care este şeful de promoţie. Am avut o discuţie foarte serioasă cu rectorul Academiei, chiar când a apărut prima suspiciune care a ajuns la ministru, şi poziţia dânsului a fost că nu a greşit cu nimic şi că nu are ce să-şi reproşeze. Eu am primit nenumărate sesizări care privesc un management foarte prost la Academie. Îmi doresc ca aceste proceduri să se finalizeze foarte repede, pentru că declar clar şi direct că sunt foarte nemulţumită de ceea ce se întâmplă la Academie. Îmi doresc ca acea anchetă penală să se finalizeze cât mai repede”, a declarat ministrul Carmen Dan, într-o conferinţă de presă.

Procurorii au demarat, la jumătatea lunii octombrie, investigaţii la Academia de Poliţie, după ce doi absolvenţi au depus plângeri penale în care acuză că ar fi fost modificate notele de la examenele de licenţă, susţinând că miza ar fi fost ierarhizarea mediilor finale, în funcţie de care se face repartiţia la unităţi ale MAI.

„Este vorba de o ierarhizare la o medie finală la examenul de licenţă. Doi dintre studenţii absolvenţi au considerat că sunt nedreptăţiţi şi au depus aceste plângeri penale. Iniţial, ei au depus plângeri la Corpul de Control, la ministrul Afacerilor Interne, plângeri care au fost declinate în competenţa Parchetului, în momentul în care au formulat plângerea la parchet. Acum rămâne în cercetare în aşa fel încât să vadă dacă se trece de pe in rem in personam. Plângerea la Parchet a fost depusă săptămâna trecută, iar la Corpul de Control în urmă cu aproape două luni de zile, imediat după licenţă, iulie-august”, a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Radu Nicolae.

Concret, au explicat surse judiciare, cei doi acuză că notele ar fi fost modificate astfel încât anumite persoane să aibă o medie prin care să fie favorizaţi la repatiţia la unităţi ale MAI, după absolvirea Academiei. În jur de 50 de absolvenţi ai Academiei au fost audiaţi în această cauză, iar reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie au solicitat o serie de documente privind examenul de licenţă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici