Reşedinţa ambasadorului Pakistanului şi casa lui Gheorghe Hagi, sparte de hoţi. Poliţia are un cerc de suspecţi

Reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan şi casa lui Gheorghe Hagi, ambele situate în Voluntari, au fost prădate de hoţi, în perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii căutând în acest moment făptaşii, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentaţii IPJ Ilfov.

4674 afișări
Imaginea articolului Reşedinţa ambasadorului Pakistanului şi casa lui Gheorghe Hagi, sparte de hoţi. Poliţia are un cerc de suspecţi

Casele ambasadorului Pakistanului şi a lui Gheorghe Hagi, sparte de hoţi. Poliţia are un cerc de suspecţi

Conform sursei citate, atât reşedinţa ambasadorului, cât şi cea a lui Gheorghe Hagi, se află în apropiere una faţa de cealaltă, fiind amplasate în zona Pipera-Voluntari.

„În ambele cazuri, jafurile au fost anunţate cu mult după ce au avut loc, de către nişte angajaţi”, precizează oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov.

Nici ambasadorul şi nici Gheorghe Hagi nu se aflau acasă în momentul în care a avut loc spargerea, iar până în acest moment, nu s-a putut stabili prejudiciul.

TITLURILE ZILEI

În cazul oficialului din Pakistan, furtul a fost descoperit de secretara sa, care a găsit casa în dezordine.

„S-a constituit un dosar penal pentru furt calificat. Poliţia are un cerc de suspecţi”, menţionează sursa precizată.

Referitor la incidentul din casa ambasadorului, Jandarmeria Capitalei precizează că, în baza protocoalelor încheiate, se asigură paza obiectivului cu un post permanent, asigurat cu un jandarm.

„Obiectivul este situat într-un complex de vile şi se învecinează cu proprietăţi private , vile cu 1,2 etaje. Jandarmul nu are vizibilitate şi nu poate interveni decât la intrarea principală în obiectiv, iar reşedinţa nu are camere de supraveghere conectate la cabina jandarmului sau alt sistem de alarmă care să atragă atenţia asupra faptului că se întâmplă ceva in interior”, arată sursa menţionată.

De asemenea, Jandarmeria susţine că pătrunderea în interiorul reşedinţei ambasadorului nu s-a făcut prin zona supravegheată de angajatul structurii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici