Câte clădiri din România ar rezista unui cutremur de peste 7 grade? Un seism similar celui din 1977 ar putea provoca pierderi de 4,8 miliarde de euro

Pierderile pe care le-ar provoca în sectorul rezidenţial un cutremur similar celui din martie 1977 ar putea ajunge la 4,8 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea totală a locuinţelor la nivel naţional este estimată la 105,6 miliarde de euro, potrivit unor studii citate de PAID.

2586 afișări
Imaginea articolului Câte clădiri din România ar rezista unui cutremur de peste 7 grade? Un seism similar celui din 1977 ar putea provoca pierderi de 4,8 miliarde de euro

Câte clădiri din România ar rezista unui cutremur de peste 7 grade? Un seism similar celui din 1977 ar putea provoca pierderi de 4,8 miliarde de euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Expunerea rezidenţială totală în România este estimată la 105,6 miliarde de euro, din care valoarea locuinţelor din mediul urban depăşeşte 60 miliarde de euro. Valoarea expunerii rezidenţiale în Bucureşti este estimată la peste 12 miliarde de euro. Potrivit ultimelor studii realizate de experţi internaţionali, pierderea modelată în sectorul rezidenţial, în cazul unui eveniment similar celui din 1977, se ridică la 4,8 miliarde euro la nivel naţional", a declarat luni directorul general al PAID, Marius Bulugea, prezent la un eveniment de specialitate.

TITLURILE ZILEI

Cutremurul din 4 martie 1977 a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi a generat pierderi de peste două miliarde de dolari, respectiv 5% din Produsul Intern Brut al României din acel an, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Din totalul pierderilor, peste 50% au fost la locuinţe, în Bucureşti fiind 90% din victime şi 70% din pierderi. Seismul a provocat decesul unui număr de 1.570 de persoane, la care s-au adăugat 11.300 răniţi.

Cauza principală a pierderilor materiale şi umane a constituit-o prăbuşirea a 28 clădiri înalte, construite înainte de anul 1940 fără măsuri antiseismice, dar şi avariile grave produse în unele unităţi industriale sau rănirea din motive nestructurale în locuinţă.

Datele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) arată că, la 6 octombrie, numărul poliţelor obilgatorii în vigoare se ridica la 789.096 de contracte, cu un ritm mediu de subscriere diminuat semnificativ după data de 4 august.

Proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă (A sau B), între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe este situată între 10.000 şi 20.000 de euro.

Potrivit Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, tipul A de locuinţă este o construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic.

Tipul B de locuinţă este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.

Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei au fost emise în iulie 2010 şi acoperă cele trei riscuri.

"Un număr 479.378 de poliţe au fost încheiate pentru locuinţe din categoria A, iar diferenţa de 309.718 revine celor din grupa B", a spus Bulugea.

El a amintit că, pentru protecţia optimă a portofoliului, PAID a beneficiază de un program de reasigurare de tip excedent de daună, care acoperă portofoliul societăţii pentru o valoare de 300 milioane euro; suma fiind mai mult decât acoperitoare pentru poliţele valabile gestionate de asigurător.

"Programul de reasigurare este plasat 100%, iar printre reasigurătorii participanti se află cele mai mari nume ale industriei mondiale de reasigurări - Swiss Re, Munich Re, Hanover Re, Sindicatele Lloyd's, Patner Re, Sirius şi Kiln", a mai spus şeful PAID.

Societatea a înregistrat, până la începutul acestei luni, un număr de 75 de dosare de daună, din care 32 au fost achitate, dintre care două pentru daune totale (în localitatea Avrig, judeţul Sibiu - locuinţă de tip A şi în localitatea Moţca, judeţul Iaşi - locuinţă de tip B). Daunele achitate însumează 290.000 de lei.

Potrivit legii, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele, fie prin intermediul unei poliţe obligatorii, emisă de PAID, fie printr-una facultativă, încheiată cu o societate autorizată, vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei. În plus, proprietarii neasiguraţi şi afectaţi de unul din cele trei riscuri nu vor mai primi ajutoare de la autorităţi pentru refacerea gospodăriilor afectate.

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a Pool-ului, aportul acestora la capitalul social al asigurătorului fiind de 4,55 milioane de euro (19,34 milioane lei).

Cu o participaţie de 15% s-au înscris Astra, Platinum România şi Groupama Asigurări. ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Generali şi Grawe România s-au înregistrat, fiecare, cu o participaţie de 5,5%.

Fondul naţional locativ numără 8,39 milioane de locuinţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici