Video Câteva zeci de persoane, la comemorarea de la Clubul Colectiv, la patru luni de la incendiu - VIDEO

Câteva zeci de persoane, în mare parte rude ale victimelor sau chiar oameni care au reuşit să se salveze din incendiu, au venit luni seara în faţa Clubului Colectiv cu mărţişoare şi lumânări pentru a comemora patru luni de la tragedie.

821 afișări

Oamenii care s-au strâns în faţa Clubului Colectiv au făcut o inimă din lumânări în interiorul căreia au scris mesajul "Ne pasă", în timp ce alţii au venit cu mărţişoare şi flori. Printre participanţi sau aflat şi victime ale tragediei din octombrie 2015.

"Acum ne simţim mai bine după patru luni de chin şi efort. Să zicem că suntem spre drumul cel bun, dar mai avem. E de lungă durată, undeva la un an şi jumătate, doi ani. Vom continua să ne luptăm cu recuperarea. Am fost în Franţa pentru tratamentul de recuperare pentru că acest tratament este deficitar în România. Ne-au ajutat având mai multă experienţă şi mai mult personal. Noi, românii suntem învăţaţi să mergem mai departe, să suportăm", a declarat Alexandrina Scânteie, victimă.

Alexandrina se afla în data de 30 octombrie în Clubul Colectiv alături de soţul ei. Amândoi au reuşit să se salveze din incendiu, iar acum au revenit pentru a aduce un omagiu prietenilor morţi în club.

"A contat foarte mult că ne-am pus la pământ când cineva a strigat: „Toată lumea la pământ că e fum sus”. Din fericire am respirat aer cât de cât curat şi asta ne-a ajutat foarte mult. Trebuie să reînvăţăm să ne mişcăm. Eu, cel puţin, stând la pat patru săptămâni, am reînvăţat să merg în cinci zile. Mâinile nu îmi mai sunt funcţionale 100%", a spus Cătălin Scânteie.

După patru luni de la incendiul din Clubul Colectiv, 13 persoane rămân în continuare internate în spitalele din România şi din străinătate. La Spitalul Floreasca din Capitală mai este internată o singură persoană, cei mai mulţi răniţi fiind în continuare internaţi în Belgia.

"Sunt şapte pacienţi internaţi în Belgia, trei în Marea Britanie şi doi în Germania. La Spitalul Floreasca din România mai este internată o singură persoană", au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 în spitalele din străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitalele din Capitală 147 de răniţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici