Cazurile de sclavie de la Berevoeşti: Cinci persoane au primit condamnări de până la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare

Cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeşti, judeţul Argeş, pedepsele fiind cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

4335 afișări
Imaginea articolului Cazurile de sclavie de la Berevoeşti: Cinci persoane au primit condamnări de până la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare

Cazurile de sclavie de la Berevoeşti: Cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare

Condamnările celor cinci persoane inculpate în dosarul privind cazurile de sclavie din Berevoeşti sunt primele în acest dosar.

Potrivit portalului instanţelor, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins, în 11 septembrie, ca nefondate, apelurile declarate de cinci inculpaţi în dosarul cazurilor de sclavie de la Berevoeşti, astfel că sentinţa Tribunalului Argeş, din primăvara acestui an a rămas definitivă.

Cele cinci persoane au primit pedepse cuprinse între 3 ani şi 5 ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat.

În localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în vara anului 2016, mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei.

Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici