Cazurile suspecte de gripă AH1N1, izolate la spital sau la domiciliu până vin rezultatele

Cazurile suspecte de gripă AH1N1 vor fi izolate în spital sau la domiciliu până la primirea rezultatelor de laborator, iar dacă testele sunt pozitive, până la şapte zile, potrivit Metodologiei OMS de supraveghere şi management a îmbolnăvirilor cu noul tip de virus, transmisă autorităţilor.

80 afișări
Imaginea articolului Cazurile suspecte de gripă AH1N1, izolate la spital sau la domiciliu până vin rezultatele

Cazurile suspecte de gripă AH1N1, izolate la spital sau la domiciliu până vin rezultatele

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, joi, nu s-a mai înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1 în România. Pacienţii internaţi primesc tratament adecvat şi au o evoluţie bună.

"Pentru transparenţa măsurilor pe care autorităţile le iau în această perioadă, Ministerul Sănătăţii publică în anexă procedurile standard de supraveghere epidemiologică şi management al cazurilor de îmbolnăvire. De asemenea, tot pe site-ul MS, la adresa www.ms.ro, se va găsi şi formularul pe care cetăţenii care vin din zone afectate au obligaţia să-l completeze la graniţă", se precizează în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Conform Metodologiei OMS de supraveghere şi management a cazurilor suspecte de gripă AH1N1 şi contacţilor acestora, este considerată caz suspect persoana care întruneşte criteriile clinice şi epidemiologice ("în curs de investigare", conform definţiei de caz UE).

Regulamentul european stabileşte măsurile faţă de cazul suspect.

Astfel, primul gest este recoltarea unei probe de exsudat nazal şi a unei probe de exsudat faringian, colectarea şi trimiterea urgentă a acestora, de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene (DSPJ), la Centrul Naţional de Referinţă pentru Gripă din Institutul Cantacuzino, pentru testare.

Apoi, cazul suspect va fi izolat în spital sau la domiciliu, până la primirea rezultatului de laborator. Dacă rezultatul este pozitiv, cazul rămâne izolat în spital sau la domiciliu până la şapte zile de la ultima expunere, iar medicii instituie terapia antivirală specifică, ideal în primele 48 de ore de la debut.

Dacă bolnavul este izolat la domiciliu, tratamentul se face conform recomandării medicului infecţionist, sub stricta supraveghere a medicului de familie. Medicaţia va fi asigurată de la nivelul Clinicii de boli infecţioase nominalizate, de regulă cea mai apropiată.

Dacă bolnavul nu are medic de familie, pacientul va fi internat obligatoriu într-una din clinicile de boli infecţioase nominalizate de către Ministerul Sănătăţii.

Dacă rezultatul este negativ, cazul se infirmă. Completarea fişei de supraveghere pentru fiecare caz suspect se efectuează de către medicul care a preluat cazul în îngrijire, iar actualizarea informaţiilor din fişă se face de către epidemiologul de la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

Managementul contacţilor cu cazuri probabile sau confirmate de gripă cu noua tulpină de virus AH1N1 începe cu identificarea acestora. Astfel, mai întâi vor fi identificate persoanele care locuiesc în aceeaşi gospodărie cu pacientul, inclusiv cele care au rămas peste noapte.

"Este vorba despre orice persoană care îngrijeşte cazul şi nu a aplicat măsuri adecvate de protecţie, care a stat pe acelaşi rând sau la două rânduri în faţă sau două rânduri în spatele cazului, într-un avion, timp de minimum o oră, orice persoană care a fost într-un mijloc de transport de cursă lungă în vecinătatea unui caz, cât şi orice persoană în zonă de conversaţie în contact cu cazul la o distanţă mai mică de un metru, timp de minimum o oră", precizeazăsursa citată.

Există şi alt grup de contacţi, cei care s-au întâlnit întâmplător cu persoana infectată sau cei de la locul de muncă.

Persoanele cu simptomatologie sunt investigate în ziua a cincea de la contactul posibil infectant la persoanele asimptomatice.

Screeningul virusologic al contacţilor presupune recoltarea unor probe de exsudat nazal şi faringian la contacţii de tip zero şi unu.

Contacţii suspecţi vor fi izolaţi la domiciliu, sub supravegherea strictă a medicului de familie, pâna la comunicarea rezultatului de laborator. Dacă rezultatul este pozitiv asimptomatic, aceştia rămân izolaţi la domiciliu şi se instituie terapia antivirală specifică, conform recomandării medicului infecţionist, sub stricta supraveghere a medicului de familie.

Dacă rezultatul este pozitiv simptomatic, devine caz şi se internează în spital sau secţia de boli infecţioase, unde se instituie imediat terapia antivirală specifică, sau la domiciliu, sub stricta supraveghere a medicului de familie. Lista noilor contacţi va fi reevaluată.

Dacă rezultatul este negativ, atunci se întrerupe izolarea, dar continuă monitorizarea stării de sănătate a contactului până la şapte zile de la ultimul contact posibil infectant. Dacă starea aceastuia nu se înrăutăţeşte, supravegherea încetează.

Contacţii izolaţi la domiciliu vor primi de la medicul de familie concediu medical codificat "Z 20.8", conform CIM-10.

Avizul de reluare a activităţii poate fi eliberat la solicitare, de către epidemiologul de la DSP. În document se va preciza "clinic sănătos".

Noua tulpina de virus gripal AH1N1 se transmite prin nuclei-picatură ("droplets") proveniţi din secreţii nazale sau faringiene, care se răspândesc prin tuse sau strănut, până la o distanţă de sub un metru.

Acelaşi document prevede măsurile particulare ce trebuie luate în cazul apariţiei unei îmbolnăviri în grădiniţă sau şcoală.

Prima măsură vizează închiderea grădiniţei sau şcolii respective pentru o perioadă de 14 zile (conform "Interim CDC Guidance in Response to Human Infections with the 2009 Influenza A H1N1 Virus").

Apoi vor fi identificaţi toţi contacţii din clasa sau grupa respectivă, contacţii din camera de internat, alţi contacţi (colegi din alte clase, din cantină, de la bibliotecă etc) care au fost în apropierea bolnavului timp de minimum o oră, la o distanţă mai mică de un metru.

Medicii vor recolta de la contacţi probe de exsudat nazal şi faringian. În plus, contacţii vor fi izolaţi la domiciliu sau în camera de internat, până la comunicarea rezultatului de laborator, sub supravegherea strictă a medicului de familie sau a medicului de cabinet şcolar, pentru o perioadă de şapte zile, în prezenţa obligatorie a unui adult (unul dintre dintre părinţi, un cadru didactic, o ruda, un prieten, un vecin etc.).

Dacă rezultatul este pozitiv asimptomatic se instituie terapia antivirală specifică la domiciliu sau în camera de cămin, conform recomandării medicului infecţionist, sub stricta supraveghere a medicului de familie sau a celui de la cabinetul şcolar.

Şcolarul pozitiv simptomatic devine caz şi se internează în spitalul sau secţia de boli infecţioase, unde se instituie imediat terapia antivirală specifică sau la domiciliu ori camera de internat, sub stricta supraveghere a medicului

Dacă la reevaluare rezultatul este negativ, se întrerupe izolarea, dar continuă monitorizarea stării de sănătate a contactului până la şapte zile. Dacă starea lui nu se înrăutăţeşte, supravegherea încetează.

Recoltările exsudatelor se vor efectua de către medicul de familie sau asistenta medicului de familie, medicul şcolar sau asistenta acestuia, echipele special constituite de la nivelul DSPJ şi de către medici sau asistente din sistemul privat.

După recoltare, va fi anunţată imediat Direcţia de Sănătate Publică, care va avea obligaţia colectării şi transportului în regim de urgenţă a probelor respective la Centrul Naţional de Referinţă pentru Gripă din Institutul Cantacuzino.

Decizia de redeschidere a şcolii sau grădiniţei este responsabilitatea factorilor de decizie locali (DSP, în colaborare cu conducerea unităţii de învăţământ) şi se emite în momentul în care situaţia epidemiologică din teritoriu o permite şi numai după o curăţenie şi o dezinfecţie generală riguroasă în unitatea respectivă.

Dacă apare un prim caz într-un spital sau unitate de ocrotire a copiilor şi vârstnicilor, DSPJ va instrui personalul cu privire la măsurile de izolare a cazului, de identificare şi izolare a contacţilor, de monitorizare a stării de sănătate a acestora.

Managerul de spital, în colaborare cu DSPJ, va institui măsuri de restricţionare a accesului vizitatorilor, de triaj zilnic al personalului, pe o perioadă de şapte zile de la ultima expunere la caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici