CE a lansat un infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

CE a lansat, joi, un infringement împotriva a şase state membre, printre care şi România, pentru că nu au comunicat măsurile adoptate pentru a asigura punerea în aplicare a Directivei privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

303 afișări
Imaginea articolului CE a lansat un infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

CE a lansat un infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

"Comisia Europeană este îngrijorată de faptul că Grecia, Spania, Italia, Malta, Portugalia şi România nu au comunicat toate măsurile naţionale adoptate pentru a asigura punerea în aplicare completă a Directivei 2011/93/UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Directiva armonizează infracţiunile legate de abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă la nivelul Uniunii Europene. Textul legislativ stabileşte un nivel minim pentru sancţiunile penale şi include dispoziţii menite să combată abuzul sexual asupra copiilor pe internet şi turismul sexual cu implicarea copiilor. În plus, el are rolul de a împiedica persoanele condamnate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor să exercite activităţi profesionale care implică un contact regulat cu copii", se arată într-un comunicat.

Măsurile prevăzute de această directivă ar fi trebuit să fie puse în aplicare până la 18 decembrie 2013. În ciuda scrisorilor de punere în întârziere (prima etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor) trimise în ianuarie 2014 Greciei, Spaniei, Italiei, Maltei, Portugaliei şi României, aceste şase ţări fie nu au notificat încă Comisiei toate măsurile naţionale luate pentru a asigura punerea în aplicare completă a acestei directive, fie nu au adoptat încă legislaţia necesară pentru respectarea tuturor dispoziţiilor directivei.

Prin urmare, Comisia a decis, joi, să trimită aviz motivat (infringement) celor şase ţări. Acestea au la dispoziţie două luni pentru a notifica Comisiei toate măsurile luate pentru a asigura punerea în aplicare completă a directivei, inclusiv pentru a alinia legislaţia naţională la legislaţia UE. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici