Ce avere are preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, acuzat de corupţie, deţine, potrivit declaraţiei de avere din aprilie 2014, şapte terenuri intravilane în municipiul Brăila, un apartament, trei case de locuit, un spaţiu comercial, bijuterii de 13.000 de euro şi patru depozite bancare

2460 afișări
Imaginea articolului Ce avere are preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu

Ce avere are preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Potrivit declaraţiei de avere completată în aprilie 2014, social-democratul Gheorghe Bunea Stancu deţine şapte terenuri intravilane în municipiul Buzău, în suprafaţă totală de peste 11.500 de metri pătraţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, Gheorghe Bunea are un apartament, trei case de locuit, dar şi un spaţiu comercial de 242 de metri pătraţi. Preşedintele CJ Brăila a declarat, totodată, bijuterii în valoare totală de 13.000 de euro, cele mai multe anchiziţionate în perioada 1974 - 2005, restul fiind din perioada 2005 - 2013.

Conform aceleiaşi declaraţii de avere, Gheorghe Bunea Stancu deţine patru depozite bancare, două din anul 2009, la BCR Brăila, de câte 61.705, 75 lei, unul tot la BCR Brăila din 2004 în valoare de 746.492, 85 şi unul la Unicredit Ţiriac Bank, în valoare de 735.986, 74, din anul 2012.

Gheorghe Bunea Stancu mai are, potrivit declaraţiei de avere, acţiuni la o societate comercială şi la cinci SIF-uri. Astfel, social-democratul are 62, 5 la sută acţiuni la societatea Bursagrirom SA Brăila, la SIF Banat Crişana are 2.643 de acţiuni, la SIF Moldova deţine 12.565 de acţiuni, la SIF Transilvania 3.475 acţiuni, la SIF Muntenia 16.132 acţiuni şi la SIF Oltenia 4.477 acţiuni.

La venituri, şeful CJ Brăila a trecut în declaraţia de avere indemnizaţia de preşedinte al CJ Brăila în cuantum de 55.356 de lei, în timp ce soţia sa, Gheorghe Bunea Tanţa, care este educatoare la o grădiniţă din municipiul Brăila, are venituri de 26.044 lei.

La venituri din alte surse, Bunea Stancu are o sumă de 540 de lei însemnând indemnizaţie de la Comisia pentru Autorizarea Împrumuturilor.

Potrivit declaraţiei de avere, Gheorghe Bunea Stancu nu are datorii şi nici nu a primit cadouri şi nu a beneficiat de servicii sau alte avantaje în mod gratuit.

În ceea ce priveşte declaraţia de interese, Gheorghe Bunea Stancu apare ca fiind acţionar la Bursagrirom SA Brăila, cu 62,5 la sută, şi având acţiuni la cinci SIF-uri.

De asemenea, este preşedinte al Centrului de Informare şi Documentare, preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Dunărea, preşedinte al Asociaţiei Eco Dunărea Brăila, preşedinte al Asociţiei Handbal Club Brăila, preşedinte al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor, preşedinte al Grup Local pentru Promovarea şi Dezvoltarea Zonei Pescăreşti Brăila dar şi membru în Consiliul de Dezvoltare Regională regiunea sud-est, fără a fi trecute şi beneficiile ce rezultă în urma acestor funcţii.

În declaraţia de interese, Gheorghe Bunea Stancu are trecute şi funcţiile politice. Astfel, el este preşedinte al PSD Brăila, este preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, dar şi membru al BPN-PSD şi preşedinte al Comitetului Financiar al PSD.

Vineri, au loc percheziţii la locuinţa şi la biroul preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cercetat de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, ambele infracţiuni în formă continuată

Potrivit unor surse judiciare, infracţiunile puse în sarcina lui Bunea Stancu vizează atribuirea unor contracte, de către CJ Brăila, unor firme care, în prezent, ar deţine monopolul lucrărilor pe bani publici din judeţ. Una dintre aceste firme, spun aceleaşi surse, ar fi controlată chiar de către preşedintele CJ Brăila. Anchetatorii susţin, conform surselor citate, că licitaţiile s-au desfăşurat astfel încât firmele respective, trei la număr, să fie declarate câştigătoare.

Prejudiciul total în acest dosar este estimat la aproape trei milioane de lei, în urma încheierii a cinci contracte, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi îndeplinirea defectuoasă a acestora, de către preşedintele CJ Brăila, ca ordonator principal de credite, şi funcţionarii din subordinea sa, au mai spus sursele citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici