Ce conţine propunerea lui Tudorel Toader privind pragul pentru abuz în serviciu - DOCUMENT

Tudorel Toader a trimis, luni, către Comisia specială pentru legilie justiţiei propunerea pentru abuzul în serviciu prevăzut în Codul penal. Ministrul Justiţiei propune ca prag pentru această infracţiune echivalentul unui salariu minim brut pe economie, potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX.

1724 afișări
Imaginea articolului Ce conţine propunerea lui Tudorel Toader privind pragul pentru abuz în serviciu - DOCUMENT

Ce conţine propunerea lui Tudorel Toader privind pragul pentru abuz în serviciu - DOCUMENT

"Abuzul în serviciu - Art 297 Alin. (1) – Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până în gradul al II lea inclusive, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constantă în mod definitive prin act al organului competent, se pedepseşte cu închisore de la 2 la 5 ani sau cu amend", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

 

"Abuzul în serviciu este o incriminare cu caracter subsecvent, adică o faptă se încadrează în abuzul în serviciu numai dacă nu poate fi încadrată într-o altă infracţiune din Codul Penal, partea specială sau dintr-o lege specială. Prin urmare, dacă procurorul are o faptă penală pe care e sesizat şi declanşează urmărirea penală, caută în Codul Penal , în legile speciale, unde avem prea multe incriminări, aproape o mie, caută să vadă unde se încadrează fapta aia. Dacă nu se încadrează undeva, de exemplu, la cercetare abuzivă sau altele, atunci avem refugiu caracterul ăsta subsecvent, abuzul în serviciu. Noul Cod Penal a trecut de la o politică represivă la una preventivă", a declarat, duminică seară, Tudorel Toader, la România Tv.

Comisia pentru legile Justiţiei va vota, luni de la ora 10.30, propunerile la Codul penal, printre amendamente fiind şi cele care vizează infracţiunea de abuz în serviciu. Senatul urmează să voteze, în plenul de marţi, proiectul de lege, potrivit ordinii de zi a forului superior al Parlamentului.

Comisia speciale pentru legile Justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, ar putea da, luni, raportul asupra proiectului care aduce modificări Codului penal.

Conform site-ului Senatului, pe ordinea de zi a plenului de marţi, şedinţă care va începe la ora 11.00, apare şi proiectul care propune schimbarea Codului penal, aflat în procedură de urgenţă, iar senatorii îl vor vota sub rezerva primirii raportului de la forul parlamentar comun pentru legile Justiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici