Ce ştie Agenţia Antidrog din România despre Ayahuasca: E un fenomen nou

Raportul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), spune că în 2018 numărul consumatorilor de droguri înregistraţi a fost de 4.266 persoane, acestea solicitând asistenţă medicală. Directorul ANA a subliniat, pentru Monitorul Justiţiei, că “acest drog de mare risc nu a apărut până acum în monitorizare”.

4649 afișări
Imaginea articolului Ce ştie Agenţia Antidrog din România despre Ayahuasca: E un fenomen nou

Ce ştie Agenţia Antidrog din România despre Ayahuasca: E un fenomen nou

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a finalizat Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2019. Datele de referinţă sunt cele colectate în anul anterior, adică 2018, scrie Monitorul Justiţiei.

Directorul ANA, comisar şef de poliţie Cristian Duţă de la ANA declară, pentru Monitorul Justiţiei, că „această colectare de date se face pe anul anterior celui realizării raportului şi este un proces foarte laborios, astfel că în 2019, s-a lucrat pe date colectate din 2018”.

Referindu-se la acest nou drog, ayahuasca (descoperit cu ocazia flagrantului făcut la clinica concubinei lui Gelu Oltean, fostul şef al DIPI din MAI), directorul ANA a subliniat, pentru Monitorul Justiţiei, că “acest drog de mare risc nu a apărut până acum în monitorizarea şi datele colectate de ANA, iar acest nou fenomen se află deja în atenţia structurilor judiciare. Noi lucrăm pe datele care vin din sfera sistemului judiciar”.

Primul loc în consumul de droguri ilicite îl ocupă cannabis-ul, cu o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 5,8%. Urmează noile substanţe psihoactive (NSP) - 2,5%, cocaină/ crack şi LSD - câte 0,7%, ecstasy - 0,5%, ciuperci halucinogene - 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină - câte 0,3%.

Peste 50 % dintre cererile de tratament au fost făcute în urma consumului de canabis şi, referitor la această cerere de tratament pentru consumul altor tipuri de drog, raportul menţionează că similar cu anii anteriori, cererea rămâne redusă în comparaţie cu cele trei droguri dominante: cocaină - 1,5%, MDMA/ ecstasy - 1,3%, inhalanţi/ substanţe volatile - 1%, benzodiazepine - 0,7%, amfetamine - 0,5%, halucinogene - 0,2%.

“În privinţa urgenţelor medicale determinate de consumul de droguri ilicite, în majoritatea cazurilor înregistrate în anul 2018 se menţine consumul singular de diferite substanţe psihoactive. Mai mult de o treime dintre aceste cazuri a avut drept cauză consumul de NSP. Din punctul de vedere al distribuţiei regionale, se observă creşteri ale numărului de urgenţe medicale cauzate de consumul de droguri ilicite faţă de anul anterior în şase regiuni Bucureşti-Ilfov, Nord-est, Nord-Vest, Sud, Sud-vest, Vest, se arată în Raportul Agenţiei Naţionale Antidrog.

Conform documentului, în privinţa bolilor infecţioase asociate consumului de droguri, “se remarcă o uşoară creştere a prevalenţelor pentru infecţiile cu HIV ci VHC, în timp ce pentru prevalenţa VHB are loc o scădere”. De asemenea, numărul persoanelor depistate în trafic sub influenţa stupefiantelor sau altor substanţe interzise este în creştere faţă de anul 2017.

Cele mai multe capturi au fost înregistrate pentru canabis (3354), MDMA (819), amfetamină (162).

În ce priveşte numărul persoanelor depistate în trafic care au condus autovehicule sub influenţa unor substanţe sau produse stupefiante este în creştere, comparativ cu valoarea înregistrată în 2017, se mai precizează în raportul ANA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ayahuasca,
droguri,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici