Cei trei preoţi suspectaţi că l-ar fi şantajat pe episcopul Huşilor se pot întoarce în biserică

Cei trei preoţi suspectaţi că l-ar fi şantajat pe episcopul Huşilor cu materiale presupus compromiţătoare se pot întoarce în biserică, după ce magistraţii Curţii de Apel Iaşi au admis cererea de înlăturare a măsurii preventive a controlului judiciar.

849 afișări
Imaginea articolului Cei trei preoţi suspectaţi că l-ar fi şantajat pe episcopul Huşilor se pot întoarce în biserică

Cei trei preoţi suspectaţi că l-ar fi şantajat pe episcopul Huşilor se pot întoarce în biserică

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis vineri după-amiază cererea de înlăturare a măsurii preventive a controlului judiciar în cazul lui Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu.

"Instanţa a dispus înlăturarea controlului judiciar în acest caz. În aceste condiţii, dumnealor pot sluji în parohiile lor. Probatoriul a fost epuizat în faţa primei instanţe, s-a încheiat cercetarea judecătorească, urmează dezbaterile pe fondul cauzei. Nu au rezultat probe certe directe privitoare la infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată dumnealor. Primează prezumţia de nevinovăţie", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, avocatul Ionel Nechita, care îi reprezintă pe acuzaţi.

Potrivit procurorilor, plângerea a fost formulată la DNA Iaşi pe 12 iunie 2017, în aceasta sesizându-se că pe 30 mai, Sebastian Jitaru, preot-arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale Huşi, i-ar fi abordat pe consilierii Episcopiei spunându-le că deţine un material compromiţător cu un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române pe care îl va face public şi îl va folosi în cadrul Sinodului Mitropolitan pentru a-l denigra în cazul în care înaltul ierarh nu intervine pentru a-l recomanda pentru funcţia de episcop vicar.

Acelaşi material invocat de Sebastian Jitaru ar fi fost obiectul de şantaj al altor doi preoţi: Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Vaslui, şi Mihail Bumbu, preot paroh la Văleni, judeţul Vaslui. În intervalul 12 – 14 iunie, i-ar fi pretins Episopului Huşilor suma de 50.000 euro. Astfel, aceştia ar fi trimis un sms persoanei vătămate, în care au fixat un nou termen pentru plata celor 50.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici