#CentenarulRosu: De la utopia socialistă, la eşecul comunismului şi destrămarea Pactului Varşovia (II)

Administraţia comunistă de la Moscova exporta propriul model socialist în diverse zone ale lumii, în principal în Europa Centrală şi de Est, promovând interesele Uniunii Sovietice prin instalarea unor regimuri loiale protejate uneori prin forţă militară. #CentenarulRosu vă prezintă o filă de istorie

Share pe Facebook 778 afişări

#CentenarulRosu: De la utopia socialistă, la eşecul comunismului şi destrămarea Pactului Varşovia (II)

Pe plan extern, socialismul într-o singură ţară a constat în plasarea intereselor URSS deasupra celor ale mişcării comuniste internaţionale, subordonarea partidelor din Europa de Est, instalarea unor regimuri comuniste în România, Polonia, Cehia, Iugoslavia, Ungaria, Albania şi Germania de Est şi exercitarea unei influenţe puternice, prin ameninţări militare, asupra acestei regiuni geopolitice, izolată de Europa Occidentală prin aşa-numita "Cortină de Fier". În afara Europei, URSS a susţinut "războaie de eliberare" în Africa, Asia şi America Latină, exercitând influenţă puternică în principal în Coreea de Nord, Vietnamul de Nord şi Cuba.

În contextul Războiului Rece, o deteriorare gravă a relaţiilor între URSS şi Occident începută în 1947, Stalin a demarat o campanie înverşunată împotriva capitalismului, încercând să consolideze puterea în Europa de Est. Au existat şi lideri disidenţi, precum Josip Broz Tito în Iugoslavia.

Stalin avea ambiţia dotării URSS cu armament nuclear. În 1945, serviciile de spionaj sovietice obţinuseră date despre bombele nucleare americane, iar în august 1949 Moscova a efectuat primul test militar atomic.

După moartea lui Stalin în 1953, tendinţele totalitariste ale URSS s-au atenuat, iar premierul Nikita Hruşciov a denunţat crimele comise de Stalin. Însă ostilitatea între URSS şi Occident a continuat. În interiorul Blocului comunist au apărut reacţii faţă de comunismul impus de URSS, existând revolte reprimate militar în ţări precum Ungaria (1956) şi în Cehoslovacia (1968).

Un caz special este al Chinei. Mao Zedong şi Partidul Comunist au preluat puterea la Beijing în anul 1949, iar, în intervalul 1950-1953, China s-a implicat direct de partea Coreei de Nord în războiul cu Statele Unite ale Americii şi Coreea de Sud. Iniţial, Mao Zedong a colaborat foarte bine cu Stalin în combaterea capitalismului şi în implementarea comunismului în China. După moartea lui Stalin, relaţiile între China şi URSS s-au deteriorat, iar Beijingul a criticat dur "clica revizionistă" din URSS, acuzând-l pe Nikita Hruşciov de trădarea "idealurilor comuniste". Începând din anii 1960, China şi URSS au devenit adversari, construind separat sfere de influenţă comunistă.

“Comunismul nu a ajuns niciodată la putere într-o ţară care nu a fost afectată grav de război, de corupţia internă sau de amândouă”, afirma preşedintele american John F. Kennedy în 1963.

China a respins modelul sovietic al urbanizării rapide, însă în perioada 1957-1961, Mao Zedong şi principalul lui consilier, Deng Xiaoping, au lansat programul "Marele Salt Înainte", cu obiectivul industrializării rapide. Ţăranii au fost cooptaţi pentru a lucra în cooperative şi întreprinderi, situaţie care a condus la declinul agriculturii şi la foamete generalizată soldată cu milioane de morţi. În perioada 1966-1976, regimul de la Beijing a aplicat "Revoluţia Culturală", Mao având scopul eliminării tuturor disidenţilor procapitalişti.

O cronologie pe scurt a extinderii comunismului include următoarele etape:

După Revoluţia din 1917, regimul bolşevic sovietic a creat Internaţionala Comunistă (Comintern), o organizaţie dominată de Kremlin care a coordonat revolte şi invazii.
Perioada Comunismului militar (1919-1923) a fost marcată de extinderea mişcărilor revoluţionare. Politica de tip comunism de război a fost adoptată de bolşevici în timpul războiului civil rus cu scopul aprovizionării oraşelor şi Armatei Roşii cu alimente şi armament. Comunismul de război presupunea naţionalizarea tuturor sectoarelor industriale, controlul asupra comerţului extern, disciplină strictă pentru muncitori, muncă obligatorie pentru toate clasele, rechiziţionarea surplusului de produse agricole, raţionalizarea alimentelor şi materiilor prime.
Perioada Noilor Politici Economice (1923-1929) - marcată de implementarea măsurilor economice de către regimul bolşevic şi de consolidarea puterii de către Stalin.
Intervalul 1929-1941 s-a caracterizat prin aplicarea unor politici radicale de stânga, industrializare rapidă şi colectivizare, mobilizare politică generală împotriva fascismului, campanii de epurare a cadrelor şi efectele Pactului Molotov-Ribbentrop.
Ultima perioadă a Internaţionalei Comuniste a fost 1941-1943. Moscova a lansat un apel general pentru combaterea nazismului şi fascismului. Cominternul a fost dizolvat în 1943, fiind succedat din 1947 de Cominform, o reţea a formaţiunilor comuniste din URSS, R.S. România, Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Iugoslavia, Polonia şi Ungaria.
Războiul Rece a început în 1947, fiind marcat de instalarea de către URSS a unor regimuri comuniste în Europa Centrală şi de Est (cu excepţia Iugoslaviei şi Albaniei, unde erau regimuri comuniste independente). În perioada 1960-1970 au avut loc disensiuni puternice între URSS şi China, iar Beijingul a început să susţină
separat de Moscova regimuri comuniste.
În octombrie 1962, Criza rachetelor din Cuba - generată de instalarea de către americani a unor sisteme de rachete în Italia şi Turcia, care a atras măsuri simetrice ruse în Cuba – a adus Statele Unite şi Rusia foarte apropape de o confruntare atomică.
Perioada 1980-1992 s-a caracterizat prin înlăturarea regimurilor comuniste în Europa şi destrămarea Uniunii Sovietice. Regimuri comuniste au rămas în China, Coreea de Nord, Cuba şi Vietnam.

Revoluţiile anticomuniste din Europa Centrală şi de Est

Ţările central şi est-europene erau, ca efect al Pactului Ribbentrop-Molotov, în sfera de influenţă a URSS, fiind conduse după al II-lea Război Mondial de regimuri comuniste loiale mai mult sau mai puţin URSS. Pactul de la Varşovia (oficial Tratatul de Prietenie, Cooperare şi Asistenţă reciprocă) a plasat URSS alături de state central şi est-europene, inclusiv România, în Război Rece cu Alianţa Nord-Atlantică. Revolta izbucnită în Ungaria în 1956 şi mişcarea revoluţionară Primăvara de la Praga (Cehoslovacia, 1968) fuseseră reprimate rapid, prin intervenţii militare, de Uniunea Sovietică. În Polonia, în 1981, regimul Wojciech Jaruzelski a reprimat mişcarea politică asociată Sindicatului independent Solidaritatea, condus de Lech Walesa.

“Regimurile plantate cu armele nu vor putea prinde rădăcini”, constata preşedintele SUA, Ronald Reagan, în iunie 1982.
Preluarea puterii de către liderul sovietic Mihail Gorbaciov, în anul 1985, a marcat începerea unor reforme fundamentale în sensul liberalizării economiei sovietice, care era de mulţi ani în declin şi avea nevoie de finanţare şi tehnologie din Occident. “Îmi place domnul Gorbaciov, putem face treabă împreună”, spunea la acea vreme premierul britanic Margaret Thatcher.

Cel mai probabil, cauzele principale care au condus ulterior la destrămarea URSS au fost ineficienţa sistemului comunist centralizat şi supraextinderea, mai precis efectele economice ale menţinerii sub control a statelor aflate în sfera de influenţă. În 1986, Mihail Gorbaciov a adoptat politici reformiste marcate de două elemente principale - glasnost (deschidere, transparenţă) - accesul cetăţenilor la deciziile politice şi la procesele judiciare şi perestroika - reforme economice structurale. În mod categoric, acestea au rămas doar la stadiul de gesturi simbolice, dat fiind că poliţia politică era în continuare activă în URSS şi în statele Pactului de la Varşovia. Mihail Gorbaciov a îndemnat statele central şi est-europene să implementeze reforme politice şi economice, însă solicitările au fost ignorate de regimurile dictatoriale conduse de Erik Honecker (Republica Democrată Germană), Nicolae Ceauşescu (Republica Socialistă România) şi Todor Jivkov (Bulgaria).

Pe fondul nemulţumirilor sociale din ce în ce mai mari faţă de politicile comuniste, faţă de situaţia economică, cu sprijinul Occidentului, în 1989 au avut loc revoluţii anticomuniste în Polonia, Ungaria, Germania de Est, Bulgaria, Cehoslovacia şi Republica Socialistă România. Tot în 1989, protestele organizate în Piaţa Tiananmen din Beijing nu au avut rezultatul scontat. Zidul Berlinului, un simbol al Cortinei de Fier şi al acţiunilor de reprimare, a fost înlăturat printr-un gest simbolic care a condus ulterior la reunificarea Germaniei.

Uniunea Sovietică s-a destrămat în anul 1991. "Ameninţarea unui război mondial nu mai există", spunea Mihail Gorbaciov în 1991, referindu-se la destrămarea URSS şi la încheierea Războiului Rece, iar preşedintele american George H.W. Bush constata în 1992 că "Statele Unite au câştigat Războiul Rece".

Ceea ce Karl Marx nu a înţeles (şi ceea ce nu înteleg nici alţi teoreticieni politici, nu doar socialişti şi comunişti) este că ideologiile politice, o serie de norme abstracte, nu pot fi aplicate în realităţile concrete. Ideologia marxistă, care conţine elemente incompatibile cu realităţile sociale, cu libertăţile individuale şi alte drepturi, era imposibil de implementat, fiind oricum sortită eşecului. Doctrina marxistă a fost preluată, denaturată şi aplicată selectiv de dictatori precum Vladimir Lenin şi Iosif Stalin, generând sisteme politice represive şi un stat puternic centralizat. Uniunea Sovietică devenise modelul sistemului socialist-comunist şi motorul exportării cu forţa militară a acestei ideologii în statele aflate sub sfera de influenţă. Eşecul sistemului comunist este legat de factori precum dezechilibrele sociale şi economice generate de economia artificială şi puternic centralizată, dar şi de probleme precum lipsa participării la procesul decizional şi instituirea unui sistem totalitar, prin reprimarea opoziţiei şi intervenţii militare în ţările subordonate.

Supraextinderea URSS a generat probleme economice structurale şi un declin economic şi social. Frustrarea socială a fost amplificată de lipsa de participare la procesele decizionale, generând revoluţii susţinute tacit de Occident.

Efectele comunismului şi totalitarismului se resimt şi în prezent, în principal în Rusia şi în Europa Centrală şi de Est (sporadic poate chiar şi în Occident), în cazurile în care accesul la puterea politică este clientelist, unde există tendinţe de centralizare forţată, modele de egalitate artificială injustă social, justiţie aservită politic, solicitări ori chiar decizii de distribuire a resurselor după modele puternic egalitariste.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CENTENARUL ROSU ,
BOLSEVIC ,
COMUNISM
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
MOMENT INEVITABIL pentru România. Decizia pe care România este OBLIGATĂ să o ia pentru prima oară în ISTORIE. Schimbările RADICALE impuse de Europa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide