Centru privat cu RMN, tomograf şi Pet CT, la Spitalul Militar din Capitală

Un centru de imagistică privat dotat cu echipamente moderne de rezonanţă magnetică, computer tomograf, Pet CT şi, în premieră pentru România, o instalaţie de ciclotron pentru ultimul echipament vor funcţiona în Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar "Carol Davila" din Capitală.

Centru privat cu RMN, tomograf şi Pet CT, la Spitalul Militar din Capitală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Echipamentele pentru rezonanţă şi computer tomograf funcţionează din 2010, iar din 2011 va intra în funcţiune şi Pet CT cu instalaţie de ciclotron.

Noul centru de invetigaţii imagistice avansate Remedis, coordonat academic de către profesor doctor Ioan Codorean, şi medicul Tudor Ciprut, a fost inaugurat oficial miercuri.

Investiţia se ridică la trei milioane de euro, iar după ce va fi adus şi Pet CT-ul va ajunge la cinci milioane euro.

Centrul este o investiţie comună realizată de antreprenorul român Octavian Netcu şi grupul englez The Gada Group, fiind o unitate de referinţă Philips la nivel european.

Investigaţia prin rezonanţă magnetică este una dintre cele mai avansate tehnici imagistice neradiante şi neinvazive pe care medicii o folosesc pentru a pune un diagnostic precis şi pentru a alege un tratament adecvat. Datorită caracteristicilor avantaste ale echipamentului se poate efectua mai rapid ca oricând o gamă largă de aplicaţii, inclusiv imagistica sânului, a abdomenului, a toracelui şi cardiacă, a explicat medicul Ciprut.

Remedis are în dotare cel mai avansat IRM 3.0T, printre primele astfel de sisteme instalate în Europa. Tehnologia unică "MultiTransmit" permite obţinerea constantă de imagini de înaltă calitate pentru întreaga gamă de investigaţii IRM indiferent de zona anatomică şi de tipologia pacientului. De asemenea, acest sistem permite efectuarea investigaţiilor cu până la 40% mai rapid decât sistemele clasice IRM 3.0T, asigurând confort sporit pacientului, a explicat medicul.

Echipamentul PET/CT, care va fi adus în centru reprezintă cea mai înaltă tehnologie în domeniul imagisticii şi medicinei nucleare. Scanarea PET/CT combină beneficiile a doua tipuri de scanări: PET (Positron Emission Tomography) şi CT (Computed Tomography), utilizată cu mare succes în bolile oncologice a explicat profesorul Codorean.

"În oncologie, cu ajutorul investigaţiei PET/CT, medicii specialişti pot oferi un diagnostic precoce, precis şi detaliat al cancerului, pot monitoriza rezultatele chimioterapiei şi radioterapiei, pot evalua recidivele şi pot identifica potenţialul răspuns al organismului pacientului la terapie. În neurologie, scanarea PET/CT permite identificarea zonelor din creier care provoacă crizele epileptice şi diagnosticarea maladiei Alzheimer în stadii în care boala mai poate fi controlata medicamentos. În cardiologie, investigatia PET/CT este folosita pentru determinarea gravitatii afectiunilor coronariene pentru a masura impactul acestora asupra functionarii inimii. Studiile de specialitate demonstrează ca, în aproximativ 40% din cazuri, investigatia PET/CT poate genera schimbari semnificative in tratamentul pacienţilor, a mai spus coordonatorul academic al centrului.

Investigaţiile PET/CT sunt neinvazive şi nedureroase, singurele contraindicaţii fiind: graviditatea, insuficienţa renală severă şi hiperglicemia de peste 180 mgr/dl.

Din cauza timpilor de înjumătăţire scurţi a radioizotopilor, ciclotronul şi producţia de radiotrasori trebuie să se găsească cât mai aproape de clinica în care se face investigaţia pacienţilor şi în care se află instalaţia PET-CT.

În România există două Pet CT, unul la Oradea şi altul la Bucureşti, ambele folosind sursa de ciclorton din străinătate. Echipamentul din Capitală va avea propria sursă de ciclotron, care va fi realizată de o firmă din Turcia după autorizarea de căte ANM.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 10 comentarii
Taguri:
IMAGISTICA ,
SPITAL ,
COMENTARII
  • daniela 10 ian 2013

    As dori un nr de telefon pentru a efectua un computer tomograf complet, va multumesc.

  • claudiu 14 nov 2012

    Un numar de telefon pentru tonograf si un pret. Multumesc

  • nicu 2 oct 2012

    un numar de telefon va rog pentru tomograf ..multumesc

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
vreaupresedinte.ro
Inchide