CFR Călători suplimentează cu 71 de vagoane trenurile dinspre destinaţiile de vacanţă

CFR Călători a anunţat că suplimentează cu 71 de vagoane trenurile dinspre destinaţiile da vacanţă, în special de pe Valea Prahovei, Moldova şi Constanţa.

392 afișări
Imaginea articolului CFR Călători suplimentează cu 71 de vagoane trenurile dinspre destinaţiile de vacanţă

CFR Călători suplimentează cu 71 de vagoane trenurile dinspre destinaţiile de vacanţă

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, peste 30 trenuri sunt duminică suplimentate cu un număr de 71 vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri.

Astfel, o parte dintre trenurile CFR Călători care se întorc duminică de pe Valea Prahovei în Capitală au în compunere şi 15 vagoane, maximum admis, cum este de exemplu IR 1746 cu plecare la ora 17.00 din Braşov, cu o capacitate de 1098 de locuri. De asemenea, trenul IR 1636 cu plecare din Braşov la ora 14.20 are 10 vagoane din care 6 suplimentare, având în total 720 locuri, faţă 310 locuri într-o zi obişnuită.

„Şi trenurile care sunt în graficul de circulaţie după intervalele orare cele mai solicitate dispun de o capacitate de transport suplimentată: R 3012 cu plecare la ora 18.51 din Braşov are o capacitate de peste 460 locuri, IR 1624 cu plecare din Braşov la ora 19.48 are peste 540 locuri”, a mai transmis CFR Călători.

Pentru a evita aglomeraţia, călătorii sunt rugaţi să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf.

„De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii”, se mai arată în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici