CFR Călători vrea să disponibilizeze 15% din angajaţi în 2011

CFR Călători vrea să disponibilizeze anul viitor aproximativ 2.200 de angajaţi, reprezentând 15% din totalul de 15.000 de salariaţi, şi să investească 957 milioane de euro până în 2019 pentru achiziţia de rame electrice, automate de bilete şi un sistem de control prin porţi de acces la tren.

208 afișări
Imaginea articolului CFR Călători vrea să disponibilizeze 15% din angajaţi în 2011

CFR Călători vrea să disponibilizeze 15% din angajaţi în 2011 (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Măsurile sunt incluse în programul de restructurare şi rederesare economico-financiară a CFR Călători şi obţinut de agenţia MEDIAFAX.

La elaborarea programului, compania a ţinut cont de recomandările Băncii Mondiale prezentate Ministerului Transporturilor, în vederea realizării unui buget de venituri şi cheltuieli echilibrat pentru anul viitor, fără pierderi.

Surse din industria feroviară au declarat agenţiei MEDIAFAX că programul a fost avizat de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, urmând să fie prezentat pentru aprobare reprezentanţilor FMI.

Astfel, vor fi disponibilizate 140 de persoane de la unităţile central şi regionale, 275 din sectorul comercial, 323 din sectorul vagoane, 157 de persoane Tesa din ramura tracţiune, în urma introducerii mersului trenurilor cadenţat, închiderea unor secţii şi investiţii pentru eficientizare companiei şi modernizarea materialului rulant.

La finele primului semestru, operatorul feroviar avea 15.000 de angajaţi, cu 2.000 de persoane mai puţin faţă de 2008.

Potrivit estimărilor companiei, introducerea mersului trenurilor cadenţat ar putea aduce în 2011 o economie anuală de aproximativ 400 mililoane lei (100 milioane euro) numai din costurile de exploatare directe, numărul de călători va creşte cu 15%, iar încasările pe secţiile unde se va introduce mersul cadenţat s-ar putea majora cu 20%.

Totuşi, în document este precizat că există riscul să existe dificultăţi în aplicarea traficului cadenţat din cauza degradării continue a infrastructurii feroviare.

Introducerea traficului cadenţat va presupune suplimentarea personalului din tren prin recalificarea profesională a salariaţilor din sectorul de exploatare vagoane.

Totodată, compania vrea să cumpere 120 automotoare diesel şi 120 rame electrice noi cu 927 milioane euro, un sistem control prin porţi acces cu 20 milioane euro şi automate de bilete cu 10 milioane euro.

"Efectele finale ale investiţiilor pentru un orizont de plan anul 2019 prin cumularea efectelor financiare generate de investiţiile estimate la un total de circa 957 milioane euro duce la un efect financiar pozitiv în valoare totală de 1,351 miliarde euro, astfel 1,3 miliarde euro venituri din exploatarea trenurilor formate din automotoare şi rame, 32 milioane euro venituri suplimentare prin utilizarea porţilor de acces şi 19 milioane euro reduceri de costuri prin utilizarea automatelor de bilete", se precizează în document.

Însă, investiţia va putea fi realizată numai dacă va fi asigurată o garanţie guvernamentală pentru finanţăre deoarece resursele financiare existente pot asigura numai achiziţia de material rulant second hand şi adaptate la condiţiile de circulaţie CFR.

Perioada estimată achiziţiei şi livrării celor 240 de automotoare este 2011-2019, astfel că licitaţiile trebuie să aibă loc în intervalul 2011-2012, iar livrările să înceapă în finalul anului 2012 şi următorii ani, cu densitate de aproximativ 18-20 de unităţi pe an din fiecare categorie.

Pentru asigurarea corectă a mentenanţei noilor vehicule care vor fi achiziţionate, CFR Călători vrea să înceapă construcţia de hale lungi de 200 de metri cu facilităţile specifice întreţinerii în locaţiile unde CFR Călători are terenul în proprietate în Bucureşti, Braşov, Timişoara, Arad, Constanţa şi Satu Mare.

Totodată, halele din Craiova, Suceava, Cluj, Galaţi şi Iaşi, unde proiectarea a fost deja realizată, trebuie finalizate în perioada 2012-2013.

Costul unei hale echipate cu minimul necesar este de 12 milioane de euro, astfel că pentru întreg programul vor fi necesari aproximativ 125 milioane euro, distribuiţi în perioada 2011-2020.

Alte măsuri prevăd scutirea plăţii acizelor pentru motorină, prin care se vor realiza economii de 90 milioane lei anual, sprijin pentru obţinerea de fonduri UE necesare achiziţionării materialului rulant şi modernizării pe ansamblu şi reducerea cheltuielilor cu plata taxei pentru utilizarea infrastructurii care se achită la CFR SA.

Totodată, compania vrea să închidă punctele de lucru din Sighişoara, Drobeta Turnu Severin, Oraviţa, Caransebeş şi Lugoj, să transfere întregul personal la depourile de bază şi să închidă19 secţii care înregistrează cele mai mari costuri per pasager-km şi generează cele mai mici venituri, şi care au posibilităţi minime de reabilitare, cum ar fi Bucureşti - Olteniţa, Piteşti- Curtea de Argeş, Ploieşti Nord - Măneciu, Simeria - Hunedoara şi Oraviţa - Anina.

Principiile comerciale şi tehnice după care se vor face anulările de trenuri de călători cuprind trenurile cu cele mai mici încasări, cu compunere necesară sub 2-3 vagoane, trenuri cu tracţiune Diesel.

Documentul mai stabileşte înfiinţarea în acest an a societăţilor de transport feroviar de călători de scurt parcurs şi lung parcurs.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici