Chirurgul din Vâlcea care şi-a atacat un coleg cu un bisturiu, candidat PRM la alegerile din 2012

Medicul chirurg Constantin Ploscaru, cercetat de poliţişti şi procurori după ce a atacat cu un bisturiu, în sala de operaţie, un alt medic chirurg, a fost membru PRM şi a candidat în alegerile parlamentare din 2012 din partea acestei formaţiuni, sub sloganul "Tai în carne vie corupţia şi minciuna".

573 afișări
Imaginea articolului Chirurgul din Vâlcea care şi-a atacat un coleg cu un bisturiu, candidat PRM la alegerile din 2012

Chirurgul din Vâlcea care şi-a atacat un coleg cu un bisturiu, candidat PRM la alegerile din 2012 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit blogului săi de campanie din 2012, Constantin Ploscaru a candidat pe listele PRM pentru un loc în Camera Deputaţilor. Sloganurile sale de campanie au fost "Eu tai în carne vie corupţia şi minciuna" şi "Vreau să fiu un medic pentru Sănătatea Economică şi Morală a Vâlcii!".

Tot pe blogul său de campanie, medicul şi-a făcut şi o scurtă prezentare, afirmând că este "creştin-ortodox convins". "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi", scria medicul despre convingerile sale.

"Părinţii mei au fost oameni simpli, cu frică de Dumnezeu, ce au avut doi copii - eu medic şi fratele meu preot. Am urmat primele opt clase în satul natal, iar în anul 1971 am absolvit liceul teoretic Vedea, Argeş, profil real, aici luând decizia de a urma o profesie medicală. în care m-am dedicat exclusiv omului şi nevoilor sale cotidiene, fiind sensibil la orice adiere în viaţa sufletească a semenilor", se arată în prezentarea pe care şi-a făcut-o în 2012 candidatul PRM.

Acesta explică faptul că a ajuns în politică, să candideze din partea partidului lui Corneliu Vadim Tudor, pentru a-şi ajuta concetăţenii şi afirma că a respins alte oferte, precum cele din partea PPDD, care l-au "scârbit iremediabil" solicitându-i bani pentru a ajunge pe liste. "M-au scârbit iremediabil, condiţionându-mi înscrierea pe liste de cotizarea cu o sumă imensă, de 25.000 de euro, faptă reprobabilă ce m-a dezamăgit profund, şi m-au dezgustat, pentru că nu suport escrocii, impostura, banditismul şi lipsa de caracter, a unora ce nu au nici 10% din pregătirea mea, practic nişte pigmei ordinari şi declasaţi impostori", scria medicul.

În alegerile din 2012, Constantin Ploscaru s-a situat pe penultimul loc în colegiul din Vâlcea în care a candidat, obţinând doar 523 de voturi.

Medicul Constantin Ploscaru, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, este cercetat penal după ce, sâmbătă, a atacat cu un bisturiu un alt chirurg în incinta unităţii sanitare, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Conform surselor citate, între cei doi medici a izbucnit un conflict ca urmare a unor neînţelegeri mai vechi, iar chirurgul Constantin Ploscaru şi-a atacat colegul chiar în sala de operaţie. Bisturiul cu care chirurgul Constantin Ploscaru l-a atacat pe colegul său a trecut pe lângă artera carotidă, rănindu-l pe acesta.

Medicul atacat, Emil Bărbulescu, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar până la ora transmiterii acestei ştiri nu a depus plângere la Poliţie, însă, cu toate acestea, în urma incidentului, chirurgul Constantin Ploscaru a fost dus la audieri la sediul Poliţiei Vâlcea.

Cazul a fost preluat de un procuror.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici