Chirurgul prins luând mită la Timişoara a fost arestat preventiv

Chirurgul de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara prins luând 1.000 de euro de la un pacient, acuzat că a primit şpagă de 6 ori într-o singură săptămână, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

529 afișări
Imaginea articolului Chirurgul prins luând mită la Timişoara a fost arestat preventiv

Tribunalul Timiş a decis, marţi, arestarea preventivă a chirurgului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş informa, luni seara, că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de chirurg pentru luare de mită în formă continuată (6 acte materiale).

„În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. - 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu”, informa sursa citată.

Luni dimineaţă, Direcţia Generală Anticorupţie Arad a organizat un flagrant la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Surse din anchetă au declarat că un chirurg a fost prins când lua 1.000 de euro de la un pacient.

„Astăzi 26 septembrie 2022, în baza unui mandat emis de Secţia penală a Tribunalului Timiş către Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara , am fost informaţi despre începerea percheziţiei biroului domnului profesor universitar doctor Marinică Gaşpar şef secţie chirurgie cardiovasculară, aflat in incinta Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara (IBCV). Percheziţia a avut ca obiect identificarea mijloacelor materiale ce fac obiectul infracţiunii de luare de mită. Conducerea IBCV Timişoara se pronunţă ferm împotriva oricărei forme de infracţiune sau corupţie şi susţine permanent şi necondiţionat orice demers al instituţiilor abilitate ale statului ce vizează derapaje, ilegalităţi , nereguli referitoare la activitatea instituţiei”, a transmis Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici