- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cinci femei, printre care şi românce, arestate în Grecia pentru proxenetism şi prostituţie
Cinci femei, printre care şi românce, au fost arestate în Thessaloniki, Grecia, una din ele - proprietara unui salon de masaj - fiind acuzată de proxenetism, iar celelalte tinere angajate de aceasta fiind acuzate de prostituţie, informează agenţia de presă Focus.
Cinci femei, printre care şi românce, arestate în Grecia pentru proxenetism şi prostituţie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Proprietara salonului de masaj, în vârstă de 42 de ani, de naţionalitate greacă, a fost acuzată că îşi folosea afacerea drept paravan pentru o casă de toleranţă în care celelalte patru femei arestate prestau servicii sexuale.
Proxeneta va fi judecată printr-o procedură accelerată, a precizat Focus.
Potrivit anchetatorilor, suspecta nu publica anunţuri de racolare în ziare, însă avea un grup restrâns de clienţi care apelau la serviciile ei.
Poliţiştii au primit informaţii privind activitatea femeii în urmă cu trei luni.
Aceasta ar fi încasat jumătate din banii câştigaţi de prostituate, ale căror servicii costau între 30 şi 100 de euro.
Cele patru femei acuzate de prostituţie provin din Bulgaria şi România.
-
REPORTAJ: Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor - GALERIE FOTO
Social astăzi, 13:56
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia. citeşte tot
-
Raed Arafat, descris de New York Times: L-ai vrea în ambulanţă dacă ai un atac de cord. Are grijă de ţara sa adoptivă, luând câte o urgenţă pe rând
Social astăzi, 13:21
Cotidianul american New York Times publică, în ediţia electronică, un amplu portret al doctorului de origine palestiniană Raed Arafat, de la anii copilăriei, când a lucrat voluntar la spitalul din Nablus, la şansa ratată de a studia în SUA şi până la venirea sa în România şi înfiinţarea SMURD. citeşte tot





Nu exista comentarii