Cinci persoane rănite într-un accident în Capitală, după ce un taxi a intrat într-un microbuz

Cinci persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce şoferul unui taxi a intrat într-un microbuz căruia nu i-a acordat prioritate, pe strada Mihai Eminescu din Capitală.

31 afișări
Imaginea articolului Cinci persoane rănite într-un accident în Capitală, după ce un taxi a intrat într-un microbuz

Cinci persoane rănite într-un accident în Capitală, după ce un taxi a intrat într-un microbuz (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Şoferul autoturismului Dacia Logan, în vârstă de 43 de ani, care se îndrepta spre Calea Dorobanţi, nu a acordat prioritate de trecere în zona intersecţiei cu strada Tunari, astfel că s-a ciocnit de un microbuz Renault în care se aflau mai multe persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, Ioana Stancu.

În urma accidentului, cinci persoane din microbuz, cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, au fost rănite uşor, fiind transportate la Spitalul "Sfântul Pantelimon", pentru investigaţii medicale. Şoferii celor două maşini nu au fost răniţi.

Atât şoferul taximetrului, cât şi cel al microbuzului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu au consumat alcool.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici