Cinci persoane rănite, între care doi copii, după un accident produs la intrarea în Suceava

Cinci persoane au fost rănite, între care doi copii, în urma unui accident produs marţi pe drumul judeţean 208 A, între comuna suceveană Ipoteşti şi municipiul Suceava după o coliziune între două autovehicule, transmite corespondentul MEDIAFAX.

227 afișări
Imaginea articolului Cinci persoane rănite, între care doi copii, după un accident produs la intrarea în Suceava

Cinci persoane rănite, între care doi copii, după un accident produs la intrarea în Suceava (Imagine: Shutterstock)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că accidentul s-a produs după ce şoferul unei maşini a încercat să evite lovirea unui autovehicul care circula în faţa lui şi a intrat pe contrasens, unde a lovit un autoturism care venea regulamentar din sens opus.

În urma impactului, cinci persoane, între care doi copii, care se aflau în cele două maşini au fost rănite uşor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a precizat că răniţii au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

TITLURILE ZILEI

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici